Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputat Dumitru Lovin: „RMN-ul va fi livrat imediat după amenajarea curţii interioare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea”

Răspunzând unei interpelări a deputatului Dumitru Lovin, ministrul Sănătăţii a făcut cunoscut că proiectul privind reforma sectorului sanitar, finanţat prin BIRD, a ajuns într-un punct în care se pot vedea rezultate concrete şi îmbucurătoare.

Una dintre subcomponentele acestui proiect vizează achiziţia de echipamente de diagnostic imagistic (CT, RMN şi PACS), iar contractul de livrare a aparatelor de rezonanţă magnetică nucleară (Signa Explorer 1,5T), cu care urmează să fie dotate 24 de spitale din ţară, inclusiv cel din Râmnicu Vâlcea, a fost semnat. 

„Ministerul Sănătăţii mi-a transmis că noul RMN, pe care l-am solicitat şi este atât de necesar la Spitalul Judeţean de Urgenţă – Vâlcea, va fi livrat imediat după încheierea lucrărilor de amenajare a spaţiului în care urmează să fie instalat. Sigur că, fiind vorba despre o curte interioară, nu este o treabă deloc simplă şi de aceea a durat mai mult timp. Însă, am primit asigurări de la conducerea Spitalul Judeţean de Urgenţă că, până la finele anului, noul RMN va fi instalat, testat şi dat în folosinţă”, a declarat deputatul Dumitru Lovin, după primirea veştii de la ministrul Sorina Pintea. Parlamentarul a menţionat că va continua să monitorizeze această situaţie până în momentul în care echipamentul va fi pus în funcţiune.