Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Controale noi în spitalele din Vâlcea

• Ministrul Sănătăţii verifică condiţiile de igienă din unităţile sanitare

Spitalele vor fi luate la purecat în perioada martie-mai, acesta este anunţul făcut marţi, 04 februarie, de către ministrul Eugen Nicolaescu la videoconferinţa ţinută cu şefii DSP şi cei ai spitalelor judeţene. „Ceea ce ne spun pacienţii, ceea ce ne transmite mass-media trebuie luat în serios! Vom desfăşura o acţiune amplă de control în unităţile sanitare cu paturi din fiecare judeţ”, a menţionat ministrul Sănătăţii. Pe lângă condiţiile de igienă din fiecare spital, indiferent de rang, se vor verifica şi calitatea serviciilor medicale şi a personalului, utilităţile din spitale şi blocurile alimentare ale acestora.

„Unde nu remediaţi, închideţi spitalul sau secţia”

Videoconferinţa a fost de fapt un monolog al lui Nicolaescu, ministru anunţând că vrea să stabilească un minim al condiţiilor de funcţionare al unui spital. „Nu vreau să faceţi doar acţiuni de constatare. Unde nu puteţi remedia deficienţele închideţi spitalul sau secţia”, a precizat Eugen Nicolaescu. Ministrul Sănătăţii a anunţat că în cazul spitalelor judeţene controalele nu vor mai fi făcute de personalul direcţiilor de sănătate publică din acelaşi judeţ, acesta preferând să meargă pe varianta controlului încrucişat. „Vom stabili în minister ce echipe vor controla spitalele din judeţe. Vor fi echipe de la Iaşi trimise la Craiova, echipe de la Craiova care vor merge la Cluj şi tot aşa. Aceasta va fi a doua etapă. A treia constă în recontrol pentru a verifica remedierea deficienţelor”, a afirmat Eugen Nicolaescu. Criteriile după care se vor ghida inspectorii DSP sunt: respectarea normelor igienico-sanitare, controlul strict în depozitarea şi transportul deşeurilor sanitare, regularitatea operaţiunilor de dezinsecţie şi deratizare, verificarea sterilităţii sălilor de operaţii şi a saloanelor de spital, interzicerea fumatului în spitale, asigurarea utilităţilor pentru spitale. În Vâlcea, la Spitalul Judeţean, conducerea Consiliului Judeţean a luat taurul de coarne şi de câteva luni a impus angajaţilor de la Protecţia Plantelor să se ocupe cu dezinsecţia unităţii sanitare. „Ştim cu toţii în ce condiţii funcţionează unităţile medicale, iar atâta timp cât Consiliul Judeţean înţelege să ne ofere sprijin financiar pentru achiziţionarea acestor substanţe şi prin punerea la dispoziţie a personalului care efectuează dezinsecţia şi deratizarea nu putem decât să salutăm această decizie. Ştiu că nouă ne va veni rândul la control în luna aprilie”, a precizat managerul SJU Vâlcea, Georgeta Sălişte.