Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: Ponoran a câştigat! E noul director al Spitalului Judeţean VÂLCEA

UPDATE: Notele finale ale celor doi candidaţi, în urma adunării tuturor celor 3 probe (testul grilă, interviul de selecţie şi proiectul de management) sunt următoarele: Adrian Ponoran – 9,02 şi Georgeta Sălişte – 8,28. Rezultatul este unul strâns, iar fostul manager Georgeta Sălişte, cea care a pierdut competiţia, a anunţat că va face contestaţie. (vom reveni)

Probele pentru organizarea concursului pentru postul de manager la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea au luat sfârşit. Joi, 17 iunie a.c., cu începere de la ora 10.00, s-a desfăşurat proba de susţinere a proiectului de management a celor doi candidaţi care s-au calificat după proba de test grilă. Evaluările s-au încheiat în jurul orelor 14.30, iar membrii comisiei au stabilit că medicul Ponoran este noul director al spitalului. Adrian Ponora a obţinut nota de 9,198 , Georgeta Sălişte, fostul manager, a obţinut nota 7,55.

Reamintim că notele celor doi candidaţi au fost 8,3 pentru medicul Adrian Ponoran şi 8,7 pentru fosta directoare Georgeta Sălişte. Niciunul dintre cei doi candidaţi nu au depus contestaţii pentru proba de test grilă.