Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ATENŢIE PĂRINŢI! Protecţia Consumatorului Vâlcea ne atenţionează în privinţa jucăriilor

În perioada 11-22 mai, Comisariatul Judeţean pentru protecţia Consumatorilor Vâlcea a desfăşurat o acţiune de control privind modul de respectare a prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor. Astfel, din 28 de agenţi comerciali 15 dintre ei au fost sancţionaţi. S-au dat un total de 11 amenzi, în valoare totală de 19.500,00 lei şi 4 avertismente.

Protecţia Consumatorilor ne dă câteva sfaturi despre cum să cumpărăm jucării sigure pentru cei mici: “- să achiziţioneze jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscala), de care vor avea neapărat nevoie în caz de reclamaţie;

– să aleagă întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale; jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată care ajută la alegerea jucăriei;

– să ştie că jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi rănească;

– să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi pot să se înece cu părţile mici;

– trebuie sa respecte atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: „Atenţie! Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare!”; fraza ”Atenţie! Nerecomandat copiilor mai mici de 3 ani” poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere /pictograma care vizează copiii între 0 şi 3 ani; ele (fraza şi simbolul) nu trebuie puse împreună.

– să ştie (şi să verifice acest lucru) că jucăriile trebuie să aibă marcate pe corpul lor, într-un mod vizibil, lizibil şi durabil, următoarele elemente: coordonatele producătorului şi/sau importatorului (numele, denumirea comercială/marca înregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi); numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare); marcajul de conformitate CE care conduce la supoziţia că jucăria este sigură. Dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoţeşte jucăria.

– să verifice existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării; acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română; să respecte întocmai aceste instrucţiuni şi precauţii.

– orice reclamaţie legată de o jucărie achiziţionată trebuie semnalată mai întâi vânzătorului/magazinului de la care a fost cumpărată şi în caz de nerezolvare, structurii teritoriale a ANPC”.