Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
7. Ambulanεa nu vrea s mai ridice bolnavii din Spitalul de Urgenε1

Ambulanţa nu vrea să mai ridice bolnavii din Spitalul de Urgenţă

Petre Duinea cere bani pentru fiecare solicitare, directorul SJU îl acuză de tertipuri

Grevă inedită a ambulanţierilor vâlceni. Managerul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Vâlcea, Petre Duinea, acuză conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă că refuză să semneze contractul de prestări servicii. „Nu mai facem curse cu ambulanţele decât pentru pacienţii în stare gravă. Ceilalţi pacienţi din spital, care trebuie să ajungă la un alt spital din ţară sau chiar la secţii ale spitalului judeţean aflate în altă locaţie, nu vor mai fi preluaţi de ambulanţele noastre”, susţine Petre Duinea. În replică, directorul Georgeta Sălişte susţine că pretenţiile şefului de la ambulanţă sunt aberante şi chiar ilegale.

Blocaţi în saloane

Cele câteva sute de bolnavi care populează saloanele Spitalului Judeţean de Urgenţă riscă să rămână blocaţi în paturile de suferinţă în cazul în care Petre Duinea îşi va duce ameninţarea la capăt. „Doamna Sălişte refuză să semneze contractul cu noi. Nu ne-a oferit nicio justificare pentru gestul domniei sale. Situaţia s-a schimbat de când serviciul de ambulanţă a trecut în subordinea Ministerului Sănătăţii şi este finanţat direct de la buget. Înainte aveam un contract cu CAS care plătea o taxă pentru fiecare solicitare, iar Spitalul plătea o taxă pentru fiecare kilometru. Doamna director Sălişte nu vrea să înţeleagă că de acum va trebui să asigure şi taxa de solicitare din bugetul spitalului. Am făcut diverse demersuri, am dat şi ultimatumuri, dar tot nu am rezolvat această problemă. Nu vom mai prelua solicitările pacienţilor care nu sunt în stare gravă. Să se descurce conducerea spitalului cum o putea”, susţine managerul SAJ Vâlcea, Petre Duinea.

Tarife de limuzină pentru solicitări

Preţul per kilometru parcurs cu ambulanţa este bătut în cuie prin ordinul ministrului Sănătăţii nr.52: 1,85 lei. La capitolul taxă pentru solicitare, cei doi directori nu reuşesc să pice de acord. „Mâine (joi-n.r.) dimineaţă avem o nouă întâlnire. Domnului Duinea i-am explicat că pretenţia de a-i plăti taxă pentru fiecare solicitare este şi aberantă şi ilegală. Aberantă pentru că din momentul în care semnează acest contract este obligat să preia solicitările. Ilegală pentru că în ordinul ministrului Sănătăţii nr. 52, la articolul 3 se specifică clar suma pe care trebuie să o plătească un spital, respectiv preţul/km parcurs. Chiar se specifică faptul că nu avem voie să plătim sume pentru solicitare. Aşa că, şi dacă aş vrea, nu am cadrul legal prin care să îi dau aceşti bani. Am auzit de ameninţarea că nu vor să mai preia solicitări ale bolnavilor, dar până acum nu au făcut-o”, susţine Georgeta Sălişte. Tarifele de solicitare cerute de ambulanţieri sunt diferenţiate şi chiar piperate: 145,66 lei/ ambulanţă tip A2 cu asistent medical, 201,30 lei/ambulanţă tip B2 cu asistent medical şi 312,02 lei/ ambulanţă B2 cu medic şi asistent.