Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

17 mai – Ziua Mondială de luptă împotriva hipertensiunii / „Cunoaște-ți numerele”

În fiecare an, începând din 2006, pe 17 mai, World Hypertension League (WHL), în strâns parteneriat cu International Society of Hypertension (ISH) și alte organizații celebrează Ziua Internațională a Hipertensiunii (World Hypertension Day – WHD).

Pentru o perioadă de 5 ani, 2013-2018, tema WHD este „Cunoaște-ți numerele”, cu obiectivul creșterii gradului de conștientizare asupra HTA în rândul tuturor populațiilor lumii. Această decizie este bazată pe statisticile globale, care arată că doar 50% dintre cei cu HTA au fost conștienți de acest fapt, și că doar puține populații au un grad de conștientizare de peste 75%. În unele populații gradul de conștientizare este foarte scăzut, sub 10%.

Pentru a crește gradul de conștientizare a diagnosticului de HTA sunt esențiale două componente critice, anume: stabilirea de programe screening comunitare de înaltă capacitate pentru cei la risc și determinarea de rutină de către toți profesioniștii din sănătate la toate prezentările în serviciile medicale.

În 2014, campania inaugurală WHD a încurajat membrii WHL și partenerii să efectueze și transmintă screning-uri ale presiunii arteriale la peste 100.000 de persoane. Ținta pentru 2014 nu numai că a fost atinsă ci chiar depășită cu peste 300.000, screeningu-rile fiind derulate în peste 30 de națiuni.

Pornind de la succesul și lecțiile învățate în 2014, Liga Mondială a Hipertensiunii (World Hypertension League) își propune să efectueze screening-ul a peste un milion de persoane pentru WHD-2015, împreună cu creșterea conștientizării privind bolile cronice netransmisibile (NCD) și să planifice screening-uri chiar mai largi în 2016.