Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEAN implicat într-un furt „CA ÎN FILME” de BIJUTERII

În perioada 6 iunie – 3 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au documentat activitatea infracțională a 4 bărbați bănuiți de comiterea unei infracțiuni de furt, faptă săvârșită la data de 6 iunie 2022.

În fapt, la data de 6 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost sesizați de către un agent comercial al unei bijuterii, din municipiul Ploiești, despre faptul că persoane necunoscute ar fi sustras din incinta societății, dintr-un seif, aproximativ 5 kilograme de bijuterii din aur.

Prejudiciul cauzat în urma activității infracționale este de aproximativ 1.325.340 de lei.

În urma cercetărilor efectuate, cei 4 bărbați bănuiți de comiterea faptei, cu vârste cuprinse între 35 și 60 de ani, din municipiul București și județele Călărași, Ilfov și Vâlcea, au fost identificați.

Din verificări a reieșit că cei 4 bărbați ar fi spart peretele vecin al încăperii în care se afla seiful, iar, prin decuparea peretelui dublu, situat în partea din spate a seifului metalic, ar fi sustras bijuteriile.

În vederea administrării probatoriului, în perioada 27 iunie – 3 iulie a.c., polițiștii au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, la domiciliile bărbaților, la locații fiind identificate și indisponibilizate o parte din bijuterii, dar și alte mijloace materiale de probă.

Față de 3 dintre bărbați a fost luată măsura reținerii. Ulterior, aceștia au fost arestați preventiv, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.