Paramedicii SMURD și membrii echipelor de descarcerare din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în această dimineață, la ora 4.00, pentru salvarea mai multor persoane, în urma producerii unui accident rutier. Accidentul s-a produs in cartierul Căzănești din Râmnicu Vâlcea, pe DN 67, fiind implicate două autoturisme în care se aflau cinci pasageri.
La fața locului, au acționat șapte echipaje de salvare (cinci din partea ISU și încă doua ale SAJ. Acestea au efectuat manevre de descarcerare pentru trei persoane ramase blocate în ambele mașini.
În urma accidentului, au rezultat 5 victime, ( 2 femei și 3 barbati).
Dintre acestea, un bărbat de 47 de ani, a fost scos dintre fiarele contorsionate inconștient, motiv pentru care s-au efectuat manevre de resuscitare.
Alte două victime, două femei, au fost transportate la UPU Vâlcea cu politraume, de către echipajele SAJ.
Încă doi barbati au fost monitorizați și evaluați, aceștia refuzând transportul la spital.
Din pacate, victima inconștiență (un bărbat de 47 de ani) nu a răspuns manevrelor de resuscitare fiind declarat decesul.
Lasă un comentariu