Noul guvern ce se prefigurează PSD – PNL strică mai toate calculele politice de la Vâlcea. Pentru că pesediștii au cerut ca acolo unde e președinte de CJ să fie și prefect, e posibil ca Sebastian Fârtat să ocupe locul secundului. Cea mai probabilă variantă de prefect, agreată de președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, este Aurora Gherghina, cea care a mai fost subprefect al județului Vâlcea.
Amintim că Guvernul Orban i-a revocat, în decembrie 2019, din funcţie pe prefectul şi subprefectul de Vâlcea, Florian Marin şi Aurora Gherghina, în locul acestora au fost numiţi doi liberali primarul comunei Lungesti Tiberiu Costea și actualul prefect Sebastian Fârtat.
În atare condiții, și Victor Stănculescu își poate păstra poziția de subprefect, însă, deocamdată negocierile nu sunt finalizate și orice se poate întâmpla.
Deranj mare va fi și la Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, de unde va zbura cu siguranță userista Cristina Lăcătușu. Se pare că PSD Vâlcea vrea să o promoveze în funcția de insepctor șef pe Vetuța Ciocan, caz în care Mihaela Andreianu va fi adjunct. Însă, aceasta din urmă, se ține tare pe poziții și este posibil să conducă în continuare IȘJ Vâlcea.
Lasă un comentariu