Paramedicii și personalul de descarcerare din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în această dimineața, în jurul orei 03, la un accident rutier produs pe DN7, pe raza localității Tuțulești, județul Vâlcea (Valea Oltului) între un autoturism și un autocar care transporta 21 de persoane la bord. La fața locului, s-au deplasat: o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, ne informează purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, plt.adj. Octavian Fulger.
În urma impactului a rezultat o victimă încarcerată în autoturism (un tânăr de 24 de ani din localitatea Boișoara – Vâlcea). Pentru salvarea acestuia, s-au efectuat manevre de descarcerare.
La scurt timp de la sosirea echipajelor la locul intervenției, victima aflată în comă a fost extrasă din autoturism și i s-au acordat îngrijiri medicale, de către paramedicii SMURD și un medic din Hunedoara, aflat în trafic și ulterior de către personalul medical sosit la locul intervenției. La scurt timp, acesta a fost transportat la UPU Sibiu, pentru îngrijiri și investigații suplimentare.
Din rândul celor 21 de pasageri din autocar, o singură persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale, aceasta suferind un atac de panică.
Pe toată durata intervenției, traficul rutier a fost blocat.
Sursa foto: ISU Vâlcea
Lasă un comentariu