Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BLESTEMUL TRACTOARELOR! Al treilea accident mortal, în mai puțin de 30 de ore, în Vâlcea

Două persoane au fost prinse sub un tractor care s-a răsturnat, sâmbătă, în localitatea Perişani din judeţul Vâlcea, în cazul uneia dintre victime fiind declarat decesul. Este al treilea accident de acest fel, în mai puțin de 30 de ore, petrecut în Vâlcea.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, la faţa locului au intervenit două autospeciale de descarcerare şi mai multe ambulanţe. De asemenea, s-a solicitat intervenţia unui elicopter SMURD de la Târgu Mureş.

„Echipajele au ajuns la locul intervenţiei unde au găsit doua victime, extrase de localnici. O victima este cod roşu, conştientă. Ce-a de-a doua victimă (…) nu prezintă semne vitale, traumatismele suferite fiind incompatibile cu viaţa”, au transmis reprezentanţii ISU Vâlcea.

Conform aceleiaşi surse, bărbatul decedat avea 57 de ani. Bărbatul rănit, în vârstă de 54 de ani, va fi transportat de elicopter la cea mai apropiata unitate medicală. Cei doi se foloseau de tractor pentru a ajunge la un teren, ca să îl vadă.

Citiți și: FOTO. Cumplit! Un bărbat a murit strivit de propriul tractor

Aceeași zi, aceiași soartă cumplită! Un alt tractorist și-a pierdut viața

Sursa foto: ISU Vâlcea