Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ACCIDENT MORTAL FEROVIAR. O femeie de 43 de ani și-a găsit sfârșitul pe șine

O femeie a fost lovită de trenul InterRegio 1521, pentru transport persoane, care circula pe relaţia Bucureşti – Călimăneşti (Păuşa). Accidentul a avut loc pe raza unei localităţi din componenţa municipiului Râmnicu Vâlcea, vineri după-amiaza, 18 martie. Circulaţia feroviară a fost întreruptă între Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani.
Potrivit declaraţiei mecanicului de tren victima se afla pe şinele de tren, în momentul producerii accidentului feroviar. A observat-o mult prea târziu pentru a putea evita impactul. El a fost cel care a anunţat accidentul mortal la 112.
„La data de 18 martie 2022, poliţiştii din cadrul Biroului Transporturi Feroviare Vâlcea au intervenit la un apel 112, primit în jurul orei 13:58, prin care un mecanic de locomotivă a sesizat faptul că a accidentat mortal o persoană. Din primele informaţii se pare că ar fi vorba de o femeie, de 43 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care se afla pe şinele de tren, între staţiile CFR Râureni şi CFR Govora. În cauză, se efectuează cercetări de către poliţiştii Biroului  Transporturi Feroviare, în cadrul unui dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Georgiana Stancu.