Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO: MIRCIA GUTĂU, victorie zdrobitoare la RÂMNICU VÂLCEA

Candidatul PER pentru Primăria Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, este câştigător detaşat al alegerilor din municipiu. În urma numărătorii paralele din mai mult de jumătate de secţii de votare, Gutău are un avans considerabil faţă de adversarii săi. Pe locul II la mare diferenţă se situează candidatul PSD, Romeo Rădulescu, pe poziţia a treia îl regăsim pe Remus Grigorescu, de la ALDE, candidatul PNL, Grigore Crăciunescu situându-se abia pe locul IV.

„Sunt extraordinar de fericit. Aştept această clipă de 6 ani de zile. Este o mare victorie, pe care nu aş fi dobândit-o fără echipa care m-a sprijinit. Vreau să le mulţumesc tuturor. Am demonstrat că nu vorbesc în vânt. Mircia Gutău nu are nevoie de umbrela unui partid mare, le mulţumesc din suflet celor care m-au votat. O să le demonstrez tuturor, dar mai ales cârcotaşilor, că Gutău nu vine la Primărie cu gândul de a se răzbuna pe cineva, vine ca să facă lucruri importante în Râmnic.

Vreau să le mulţumesc în mod deosebit lui Carmen Preda şi Sebi Veţeleanu, care au muncit enorm în această campanie”, a declarat Mircia Gutău, la sediul de campanie al PER, acolo unde încă se mai centralizează datele.