1

VIDEO: Grigore denunţă jocurile murdare ale liberalului Buican de la CET Govora

Circul a venit din nou în oraş! A avut loc în această dimineaţă de luni, 31 august 2015, la Consiliul Judeţean Vâlcea, protagoniştii fiind aleşii noştri judeţeni, care s-au dat din nou în spectacol.

Evident, ca de fiecare dată, „dresorul” principal a fost liderul PNL, Cristian Buican, care a pus „biciul” pe consilierii judeţeni liberali, cărora le-a ordonat să-l schimbe pe Petre Grigore din Adunarea Generală a Acţionarilor de la CET Govora. De ce să-l schimbe? Păi acum Buican are o majoritate confortabilă în CJ Vâlcea, iar aparatul de specialitate al instituţiei a început deja să joacă cum cântă el. Ca atare, votul independentului Grigore nu-i mai este necesar şi, de aceea, l-a aruncat ca pe o măsea stricată.

Şi pentru că totul îi este la îndemână, Buican a acţionat rapid, la această ultimă şedinţă a CJ, profitând şi de o eroare a consilierilor PSD, care au ales să plece din sală, în loc să ducă bătălia până la capăt.

Un discurs de final interesat l-a avut chiar „mazilitul” din AGA de la CET Govora, Petre Grigore, care acum, în al 12-lea ceas, a ales să dea cărţile pe faţă şi să dezvăluie jocurile murdare ale lui Buican, pe care-l acuză de jocuri murdare obscure.

„Vă mulţumesc pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o în aceste nouă luni de zile, timp în care cu onoare mi-am îndeplinit atribuţiile de reprezentant în Adunarea Generală a Acţionarilor. Ce se scrie în expunerea de motive că s-ar fi emis de către AGA acte succesive fără aprobarea Consiliului Judeţean Vâlcea, sunt total abureli, întrucât acestea se publică în Monitorul Oficial şi toţi cei care sunt de bună-credinţă pot verifica dacă am încălcat vreodată vreo hotărâre a Consiliului Judeţean. Asta nu s-a întâmplat! Două lucruri, în schimb, nu-mi pot fi imputate mie şi niciodată nu o să-mi fie imputate pentru că nu sunt argumente. Unu: nu m-am lăsat corupt de anumite interese obscure, mai ales cele politice. Doi: am dovedit loialitate faţă de comunitate.

Nu uitaţi că în CET, în perioada cât am fost eu acţionar AGA, s-au dus nişte lupte crâncene pe care dvs. probabil nu le ştiţi. Intrarea în insolvenţă a CET Govora era de atunci preconizată şi acesta era planul A. S-a terminat planul A şi s-a trecut la planul B, începând cu înlăturarea lui Mihai Bălan de la conducerea CET şi este în derulare. Oricum eu sper, chiar dacă CET a raportat în ultimii şase ani că este o societate pe profit şi a prezentat această situaţie de care nimeni nu vorbeşte, ca CET, după alegerile din 2016, să nu intre în insolvenţă şi să facă jocurile obscure ale unor politicieni. Ar fi trebuit cinstit, fiindcă suntem între noi, în expunerea de motive să treceţi: «Grigore Petre nu e agreat de Cristi Buican!»” – a spus consilierul judeţean independent Petre Grigore.

Video: Youtube Vocea Valcii