Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO cu SCANDALUL de la CJ: Consilierii ACL au votat împotriva primarilor din tot judeţul

Şedinţă explozivă la Consiliul Judeţean Vâlcea, în dimineaţa zilei de 30 octombrie a.c. Circul a fost la el acasă, iar consilierii judeţeni PNL şi-au luat foarte în serios rolul de circari, ei făcând un scandal de nedescris. Prezenţi la şedinţă au fost şi mai mulţi primari din judeţ, nemulţumiţi fiind de propunerea liberalilor în ceea ce priveşte repartizarea fondurilor pentru refacerea drumurilor judeţene şi comunale, în sumă totală de 11.592 de lei. În lista propusă de PNL, şase primării din Vâlcea (Vaideeni, Berislăveşti, Şusani, Nicolae Bălcescu, Drăgoeşti şi Ştefăneşti) erau tăiate de la primirea fondurilor, în dreptul lor fiind trecută cifra 0. Liberalii au profitat că, pentru prima dată în acest mandat, au majoritate în Consiliu Judeţean alături de colegii lor pedelişti din ACL, dar şi cu ajutorul independenţilor Teodosie Filip, Petre Grigore (cei doi fiind foşti consilieri UNPR) şi Tiberiu Georgescu (fost PPDD) şi şi-au făcut jocurile obscure după bunul lor plac.

Astfel, cu 19 voturi s-a votat proiectul de hotărâre al ACL, iar de aici s-a declanşat un întreg scandal, cum nu s-a mai văzut niciodată în istoria şedinţelor Consiliului Judeţean Vâlcea. Primarii discriminaţi de liberali au sărit ca arşi când au văzut că pleacă în comunele lor cu mâinile goale şi că rămân cu drumurile distruse de inundaţii.

De fapt, trebuie menţionat că liberalii au lăsat toţi primarii din judeţ fără niciun leu pentru refacerea drumurilor comunale, ei fiind conştienţi încă dinainte de a vota că proiectul lor va fi atacat în contencios de prefectul de Vâlcea, pe motiv de nelegalitate. Cu toate acestea, consilierii judeţeni PNL, PDL (ACL) şi cei trei independenţi au votat proiectul de hotărâre, iar prefectul Cornoiu ne-a declarat imediat după şedinţă că va analiza în profunzime proiectul şi îl va ataca în instanţă. Până la soluţionarea procesului, banii rămân nerepartizaţi, iar dacă nu vor fi cheltuiţi până la finele anului, fondurile sunt pierdute.

Cei mai vehemenţi primari au fost cei din localităţile Berislăveşti, Vaideeni, Drăgoeşti şi Nicolae Bălcescu, care le-au reproşat consilierilor PNL, dar şi preşedintelui liberal Cristian Buican, prezent şi el în sală, că îşi bat joc de vâlcenii cărora le cerşesc voturi în campania electorală. Mai jos puteţi vedea videoclipul cu discursul primarului de la Berislăveşti, Nicolae Buşagă.