Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VICTOR POPESCU vrea debirocratizarea instituţiilor prin crearea unui Birou Unic

Consilierul judeţean liberal Victor Popescu, aflat pe poziţia a doua pe lista pentru Senat a PNL Vâlcea este decis, ca indiferent dacă ajunge în Senat sau nu să promoveze o iniţiativă legislativă, prin care în toate instituţiile publice să fie creat un birou unic, de unde cetăţeanul să-şi obţină toate informaţiile şi documentele necesare rezolvării problemei sale.

Victor Popescu este de părere că acest birou poate lua fiinţă fără a se mai angaja oameni în plus, biroul putând funcţiona cu actualii salariaţii bugetari.

„Îmi doresc, indiferent de rezultatul alegerilor, să promovez o iniţiativă legislativă care să prevadă crearea unui Birou unic în toate instituţiile publice, în scopul debirocratizării şi al colaborării instituţionale. În prezent, când mergem la o instituţie a statului, cu toţii, fie persoane juridice fie persoane fizice, suntem plimbaţi pe la alte cinci instituţii, ori pe la foarte multe birouri ale aceleiaşi instituţii, pentru a obţine documentele de care avem nevoie. Timp pierdut, resursă financiară pierdută! Prin crearea unui Birou unic în cadrul fiecărei instituţii scurtăm în primul rând perioada de depunere a oricărei documentaţii, fie că vorbim de proiecte tehnice, de certificate de urbanism sau de autorizaţii. Apoi, cred că solicitanţii vor fi trataţi cu mult mai mult respect“, a spus Victor Popescu, în cadrul unei conferinţe de presă a PNL Vâlcea.