Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VICTOR PONTA: Iohannis calcă, la propriu, pe cadavre

Victor Ponta s-a retras de la Palatul Victoria și din lumina reflectoarelor, însă se pare că nu de tot. În primul său interviu de când a demisionat, fostul premier social-democrat a spus că are și regrete că nu a reușit să finalizeze unele proiecte și că pe altele, probabil, le-ar fi abordat altfel.

Totuși, Ponta consideră că nu merită „să ții de o funcție călcând peste cadavre”, referindu-se declarațiile făcute după incendiul din clubul Colectiv.

„O să regret tot timpul faptul că anumite proiecte nu le-am terminat, că altele nu le-am făcut mai bine. Dar nu, atunci era momentul în care trebuia să demisionez, din multe motive, dar unul singur, pe care îl pot rezuma într-o frază, care nu a fost rostită de mine, ci de altcineva, a spus așa: ‘Au trebuit să moară oameni ca să schimbăm Guvernul ăsta’. Or, eu, atunci, știam că cei care doreau schimbarea Guvernului erau dispuși și la figurat, și la propriu să calce pe cadavre. Or, eu sunt un om care am fost construit altfel și nu cred că merită să ții de o funcție călcând peste cadavre. Alții au considerat că merită lucrul ăsta, eu nu. Și, repet, gândindu-mă și la cei care au avut încredere, care m-au sprijint, era momentul potrivit”, a precizat Ponta într-o emisiune la postul de televiziune TV SUD.