Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Victor Giosan, un liberal care spune lucrurilor pe nume

CONVINGERE. Victor Giosan este unul din puţinii liberali autohtoni pentru care vâlcenii au un respect deosebit. Marginalizat de multe ori de colegii săi din PNL Vâlcea pentru francheţea cu care le spune adevărul în faţă, Victor Giosan a ştiut să-şi păstreze calmul şi eleganţa, demonstrând că este un politician versat. În cadrul unui interviu acordat redactorilor Vocea Vâlcii, Victor Giosan a mărturisit că este tentat să preia funcţia de preşedinte al PNL Rm. Vâlcea, după ce Emilian Frâncu a fost arestat, doar pentru a creşte valoarea liberalilor din Râmnic şi a încerca să salveze partidul de la un dezastru. Mai mult, distinsul liberal a vorbit şi despre viitoarea regionalizare şi despre perspectivele judeţului Vâlcea în acest context.

• Rep.: Se vehiculează, de luni bune, diferite variante ale proiectului de regionalizare. Există divergenţe între partidele aflate la guvernare pe această temă şi nici până acum nu s-a ajuns la un acord. Care credeţi că ar fi cea mai bună variantă pentru Vâlcea şi când se preconizează a se pune în practică?

• Victor Giosan: Îmi este, pe de o parte, destul de greu să vă răspund, din mai multe motive. În primul rând, acum aproximativ o lună de zile, am fost invitat să fac parte din grupul academic al Consiliului Consultativ pentru Regionalizare – CONREG şi consider că nu este ferm pentru mine să intru în astfel de discuţii. Cu toate acestea, trebuie să vă spun că, din păcate, discuţiile de până acum au avut loc numai referitor la hărţile regiunilor şi la capitalele de regiuni. În opinia mea, o discuţie mult mai importantă ar fi despre funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească aceste regiuni, sursele de venituri care să acopere aceste funcţii, relaţiile instituţionale cu autorităţile locale şi echilibrul instituţional de la nivelul regiunii. Din nefericire, aşa cum spuneam, toate aceste discuţii nu prea au avut loc. Ce vă mai pot spune despre CONREG este că a produs vreo două rapoarte despre cum să fie împărţite regiunile. Aceste rapoarte au ajuns la concluzia care se ştia dinainte şi aceea este că varianta cea mai fezabilă este să transformăm actualele regiuni de dezvoltare regională în regiuni. Nu trebuie să deschidem Cutia Pandorei, discutând despre remodificarea limitelor acestor regiuni, a numărului  de regiuni din multe motive, nu numai din cauza discuţiei cu o regiune autonomă cu o majoritate maghiară. La CONREG s-au primit tot felul de propuneri care încearcă să mărească numărul de regiuni, pentru a satisface anumite preferinţe locale. Este această spaimă că toate se vor întâmpla numai în capitala regiunii şi restul judeţelor vor rămâne mai puţin dezvoltate. Părerea mea este că sunt încă două probleme care ar trebui discutate, dar din motive de fezabilitate politică nu vor fi luate în calcul. În primul rând este vorba despre consolidarea sau reducerea numărului de comune, fiind una din marile probleme ale administraţiei locale româneşti. În al doilea rând, a doua problemă şi mai delicată este faptul că în nicio ţară sub 40 de milioane de locuitori nu există trei niveluri de autoritate locală aleasă. Discuţia ar fi trebuit să fie dacă România, cu 19 milioane de locuitori, îşi permite un sistem cu trei niveluri subnaţionale de administraţie. Dar, sigur, aşa cum spuneam, discuţia nu are nicio şansă pentru că este imposibil din punct de vedere politic să desfiinţezi consiliile judeţene, preşedinţii de Consilii Judeţene fiind coloana vertebrală a ambelor partide din USL.

În ceea ce priveşte strict judeţul Vâlcea, în opinia mea, este într-o situaţie în care nu poate emite pretenţii să construiască o regiune în jurul ei. Este adevărat că, dacă facem o hartă a fluxurilor economice şi a forţei de muncă, Vâlcea este mult mai conectată la Argeş sau Sibiu. Aşa că, probabil, o împărţire mai puţin fezabilă politică ar fi fost să avem 15-16 regiuni, ci să nu mai avem judeţe.

• Rep.: Cu toate acestea, părerile liderilor USL de la Vâlcea sunt împărţite. Dacă Ion Cîlea optează pentru Regiunea Sud-Vest Oltenia, Cristian Buican îşi doreşte ca Vâlcea să se apropie de Ardeal. Credeţi că vor ajunge la un consens?

• V.G.: Decizia cred că se va lua la Bucureşti şi părerea mea este că s-a luat deja. PNL va fi foarte greu să vina cu altă hartă. Am văzut o propunere făcută de un centru academic de la Cluj cu 19 regiuni, în care Vâlcea era alături de Argeş, iar capitala era la Piteşti. Numai că, în această propunere erau desfiinţate Consiliile Judeţene şi niciodată partidele nu vor fi de acord cu acest lucru.

• Rep.: Are şanse judeţul Vâlcea să fie centru regional măcar în 3-4 domenii/instituţii? Care credeţi că ar fi acestea?

• V.G.: Asta se discută şi nu s-a luat nicio decizie până acum. Îmi e greu să cred că regiunile vor fi împărţite, managementul va fi foarte dificil. Ce s-a convenit la Tulcea este, în general, ca regiunile să primească atribuţii pe dezvoltare şi autorităţile locale – de nivel 1 şi judeţene – nivel 2, să primească atribuţii de furnizare de servicii de administrare. Planul este să se descentralizeze, în acest an, tot ce se poate descentraliza, să se adopte Constituţia României şi legislaţia cadru a regiunii şi apoi, în cursul anului 2014, regiunile să se formeze din punct de vedere funcţional pe baza legislaţiei adoptate până la sfârşitul anului 2013.

Arestarea lui Emilian Frâncu, în viziunea unui coleg de partid  

• Rep.: Ce părere aveţi despre arestarea, pentru luare de mită, a primarului Râmnicului, Emilian Frâncu?

• V.G.: Este o situaţie foarte complicată, delicată pentru PNL, pe care partidul trebuie să o administreze cu grijă. Sigur, este problema personală a domnului Frâncu, este o cale pe care dânsul a ales-o şi nu am ce comenta. Fiecare îşi alege drumul în viaţă şi valorile. Din punct de vedere politic este foarte complicat pentru PNL. Am înţeles că ieri s-a mai adăugat o problemă de genul acesta, fiind vorba de trimiterea în judecată a domnului Crăpătureanu. Mă rog, în acest caz nu s-a întâmplat infracţiunea la Vâlcea, dar domnul Crăpătureanu este un produs politic vâlcean şi, în special, al PNL.

• Rep.: Credeţi că imaginea şi prestigiul partidului la Vâlcea au fost pătate de nefericitul eveniment?

• V.G.: Sigur că este afectată cu toate că vedeţi, pe undeva situaţia este puţin nedreaptă. În alte situaţii de acest gen, şi la Mircia Gutău şi la Adrian Năstase, nu a pus nimeni sub semnul întrebării partidul ca atare, ci au fost considerate, în cel mai bun caz, probleme personale. În cazul lui Emilian Frâncu şi al PNL-ului, constat în presa locală o extrapolare peste tot partidul. Sunt absolut convins că PNL-ul, chiar şi la Vâlcea, nu este mai corupt decât alte partide locale. Însă, pot să vă spun, şi am spus-o de multe ori, că această problemă a corupţiei, a selecţiei negative în partide, este o problemă veche valabilă pentru toate partidele şi, de aceea, ele trebuie să o abordeze cu seriozitate. PNL-ul este în situaţia în care cred că trebuie să ia anumite decizii, pentru că, suntem mai afectaţi decât PSD-ul, pesediştii având şi ei condamnaţii lor. Numai că PSD are o anumită disciplină internă, are anumite mecanisme prin care reuşeşte să se detaşeze pe şest de cazurile de corupţie. La PNL nu este aşa şi, de aceea, cred că a venit momentul ca PNL-ul să decidă cum doreşte să stabilească structurile interne şi pe ce valori să fie evaluaţi cei care doresc să ocupe funcţii în partid.

• Rep.: Credeţi că prima măsură ce ar trebui luată în PNL Vâlcea ar fi excluderea domnului Emilian Frâncu din partid?

• V.G.: Potrivit statutului excluderea apare numai în momentul unei condamnări definitive. Aici depinde foarte mult de atitudinea dânsului şi de cât doreşte să îşi ajute partidul sau nu. Este o decizie care îi aparţine domnului Frâncu, dacă dânsul consideră că actuala situaţie afectează imaginea partidului sau nu. Îmi este foarte greu să vorbesc despre acest subiect pentru că am fost tovarăşi politici 15 ani de zile, am candidat în echipa dânsului de fiecare dată şi când a câştigat şi când a pierdut. De aceea, pentru mine este un subiect trist.

• Rep.: Cum se mai poate redresa PNL la Rm. Vâlcea pentru că mulţi consideră că liberalii au pierdut teren în faţa PSD-ului? Şi ce părere aveţi de atitudinea consilierilor locali PNL de după arestarea primarului Frâncu?

• V.G.: Vă pot spune un lucru: există o tendinţă descrescătoare în calitatea şi impactul electoral al organizaţiei de la Rm. Vâlcea. Daca vă amintiţi, în 2004, când a candidat domnul Zamfirescu, am obţinut cel mai bun rezultat electoral din toate timpurile democratice. Momentul cel mai dramatic al PNL-ului din Râmnic a fost preluarea organizaţiei de Ion Nicolae şi, de acolo, calitatea organizaţiei a descrescut semnificativ. Şi, acest lucru, îmi pare rău că trebuie să spun asta, se vede şi în calitatea propunerilor pentru consilierii locali şi în 2008 şi în 2012.

Ce se poate face? Se pot deschide uşile partidului către persoane cu valoare profesională şi intelectuală superioară. Trebuie să căutăm oameni de valoare şi asta înseamnă să oferim altceva râmnicenilor. Va fi extrem de greu pentru că, din păcate, în ultimii ani, partidul s-a ferit de discuţii pe probleme doctrinare sau despre viitorul liberalismului la Vâlcea. Conducerea partidului a fost obsedată, atunci când a venit la putere, de redistribuire de funcţii, ori această obsesie a redistribuirii de funcţii şi această preocupare numai pentru acest subiect a condus la orientarea cadrelor partidului în acest domeniu. Şi a mai condus la un lucru: lumea intră în PNL ca să ocupe o funcţie, nu intră pentru nişte valori, pentru un program sau să facă ceva pentru comunitatea din care face parte.

• Rep.:  Vă mai regăsiţi în actualul PNL?

V.G.: Cu greu şi asta pentru că am mulţi prieteni în PNL. Dar, trebuie să recunosc că am o problemă de câţiva ani, în special de anul trecut, cu întreaga politică a PNL. Paradoxal, mă simt mai bine în PNL din Vâlcea decât în PNL central. Eu am o poziţie aparte, una critică şi mi-am exprimat-o şi anul trecut printr-o scrisoare şi s-a confirmat.

Gânduri pentru preşedinţia PNL Rm. Vâlcea

• Rep.: Se vehicula în ultima perioadă că, în cazul unor alegeri parţiale la Primăria Râmnicului, dvs. sunteţi unul din potenţialii candidaţi ai PNL. Cât de adevărate sunt aceste zvonuri?

• V.G.: Nu mi-am exprimat dorinţa în acest sens şi, până la urmă, nu s-a luat absolut nicio decizie. Pot fi considerate zvonuri acum, pentru că nu s-a luat nicio decizie. În principiu, pot să vă spun că nu sunt interesat să candidez pentru acest post.

• Rep: Dar postul de preşedinte al PNL Rm. Vâlcea v-ar interesa?

• V.G.: Asta este una din dilemele mele. Ca să pot schimba în sensul propriilor idei, trebuie să te implici. Problema mea personală este că am un tip de activitate care mă obligă să circul foarte mult şi să stau foarte puţin timp în Rm. Vâlcea. Atunci, îmi este foarte greu să candidez şi să fiu preşedinte doar cu numele. Dar, este o problemă la care mă gândesc în continuare.

• Rep.: Ce părere aveţi despre recentele excluderi din PNL?

• V.G.: Absolut nefericite! Nu vreau să comentez mai mult, iar la congres am votat atât contra statutului, cât şi împotriva listei domnului Antonescu. Îi cunosc personal pe domnul Chiliman şi pe Vlad Moisescu şi nu cred că, dincolo de divergenţe, trebuiau excluşi. Sunt de părere că forţa unui partid constă tocmai în capacitatea de  a permite nu numai un dialog intern autentic, ci şi poziţii interne diferite. Întotdeauna există o opinie majoritară şi una minoritară. Atunci când opinia majoritară ajunge la guvernare şi apoi pierde alegerile, în toate partidele politice consolidate, în perioada de opoziţie, opinia minoritară preia conducerea, dar este deja pregătită. Ori, la noi acum, se fac un fel de radere a opiniilor diferite. Este adevărat că domnul Chiliman s-a exprimat mai dur decât ar fi fost cazul, dar eu în general sunt adversarul oricărei excluderi pe criteriul de delict de opinie. Sunt ferm convins că acest lucru nu se face bine.

CLAUDIA STANCIU