Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: Facebook

VEZI AICI cât trebuie să cotizeze liberalii pentru un loc eligibil în Consiliu Local al Primăriei Râmnicu Vâlcea

Foto: FacebookCa şi la celelalte partide, la PNL nu e suficient să-şi doreşti, trebuie să şi contribui financiar pentru a putea accede la o poziţie de consilier local sau judeţean. La sfârşitul săptămânii trecute, senatorul Adrănel Cotescu a anunţat care sunt condiţiile pentru cei care îşi doresc să fie înscrişi în sondajul de opinie, care va fi decisiv pentru definitivarea listelor de la judeţ şi de la municipiu, dar şi pentru stabilirea candidaţilor.

Astfel, conform lui Adănel Cotescu, există două contribuţii pe care liberalii dornici de funcţii trebuie să le achite. Este vorba de 800 de lei pentru înscrierea în competiţia internă a partidului şi 300 de lei pentru coplata sondajului de opinie, în total 1100 lei.

În ceea ce priveşte sondajul de opinie, Adrănel Cotescu a mai adăugat că acesta va fi realizat de o firmă de sondare din Bucureşti şi că încă nu s-a stabilit care va fi aceea.

„Încă nu s-a definitivat formularul de sondaj, dar sunt mai multe pachete de sondare în care Romeo Rădulescu şi Mircia Gutău vor apărea pe rând la diverse partide, ca să vedem cum îi percepe electoratul de la diverse partide. Avem şi o întrebare separată, vis-a-vis de partid, adică noi vom putea compara candidatul cu partidul. Sondajul se face la nivel naţional. Avem două sau trei oferte, încă nu s-a semnat contractul. Institutul de sondare a opiniei publice va fi ales de Bucureşti”, a spus Adrănel Cotescu.

Surse liberale acreditează ideea că această competiţie din interiorul PNL este doar praf în ochii fraierilor pentru că cei doi co-preşedinţi Buican şi Bulacu pot decide oricând modificarea listei, lucru confirmat, de altfel, şi de senatorul Cotescu. Mai mult aceleaşi surse ne-am mai spus că cei care doresc să rămână pe listă şi să se afle pe un loc eligibil trebuie să cotizeze 5.000 de euro!

5 liberali pentru Primăria Râmnicu Vâlcea!

Slabă producţia de candidaţi la PNL Râmnicu Vâlcea. Cu ocazia unei conferinţe de presă, senatorul Adrănel Cotescu a făcut cunoscut opiniei publice numele celor care doresc din partea PNL să candideze la Primăria Râmnicu Vâlcea. Este drept că aceştia vor fi incluşi în sondajul de opinie care la fi realizat la sfârşitul lunii septembrie a.c. pentru a se vedea care este cel mai viabil candidat, capabil să câştige competiţia pentru funcţia de primar al Râmnicului.

Conform lui Adrănel Cotescu, care a mai precizat că lista este închisă şi că nu mai pot interveni schimbări, cei care vor să fie înscrişi în sondajul de opinie, optând pentru funcţia de primar, cu excepţia a doi dintre ei, sunt persoane necunoscute publicului din Vâlcea. Este vorba despre Mihai Persu, Eduard Vîrlan, Ilie Amza, Constantin Băzăvan şi George Rădulescu.

Competiţie serioasă, candidaţi slabi!

Preşedintele al Organizaţiei Municipale a PNL Râmnicu Vâlcea, Adrănel Cotescu a mai precizat că această competiţie din interiorul PNL este una bazată pe o selecţie riguroasă, care ţine cont şi de activitatea profesională, dar şi de cea politică.

„Am făcut un punctaj în vederea unei selecţii riguroase, am elaborat şi un regulament de aplicare a criteriilor şi am numit şi o comisie de urmărire a îndeplinirii acestor criterii. Punctajele sunt structurate pe mai multe capitole. Primul punct ar fi punctaj privind activitatea politică, de când e în partid până în prezent. După aceea, cei care îşi desfăşoară în mod constant şi bine activitatea în secţiile de votare în teritoriu, cei care aduc membri noi, cei care înfiinţează organizaţii de tineret, femei şi persoane de vârsta a treia în secţiile de votare, cei care participă la evenimente politice sau chiar le promovează. Punctăm şi pregătirea profesională. De asemenea, se punctează activitatea în comisiile de specialitate de la nivel local, până la nivel naţional”, a spus senatorul Adrănel Cotescu.

40 de liberali pentru Consiliul Local

Deşi senatorul Adrănel Cotescu a dat citire unei liste care conţine 40 de liberali, decişi să ajungă în Consiliul Local al primăriei Râmnicu Vâlcea, mai mult ca sigur că până la final vor rămâne mai puţin de jumătate. Iată lista prezentată de preşedintele organizaţiei municipale a PNL.

Grigore Crăciunescu, Nicuşor Bocşe, Gheorghe Ioniţă, Eduard Vîrlan, Ilie Amza, Ovidiu Popa, Adrian Calotă, Mihăiţă Balotescu, Ioan Florescu, Bogdan Ţigaret, Florin Răduţ, Cristian Simoiu, Laurenţiu Cazan, Bogdan Pruteanu, Cristian Faităr, Nicolae Văduva, Angela Gheorghişor, Constantin Stoian, Raluca Vleju, Gabriel Catrinescu, Constantin Murariu, Nicolae Duican, Eugen Piază, Stanciu Stoian, Petruţ Constantinescu, Diana Maria Pătru, Gheorghe Mojoiu, Gabriela Ungureanu, Constantin Băzăvan, Crişu Petre Dragomirescu, Constantin Muşat, Niculina Sima, Dumitru Vîlcu, Paul Deaconu, Traian Vilău, Mădălin Petre Dincă, Pantelică Anghelescu, Maria Irina Argeşeanu, Mircea Poenaru şi George Rădulescu.