Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vâlcenii o duc prost din cauza presei

• Prefectul Ungureanu a decis

ABERAŢIE. Prefectul Petre Ungureanu nu se dezminte nici în acest an. În prima zi a anului, prefectul i-a făcut  puturoşi pe vâlcenii care spun că mor de foame din cauza Guvernului Boc. Prefectul le-a transmis că foamea din stomac şi frigiderele „sexi” sunt manipulări de presă, care vor dispărea rapid în momentul în care vor închide  televizoarele şi vor lectura operele marilor clasici, de preferat din literatura străină. În accepţiunea prefectului, sărăcia este o speculaţie jurnalistică, iar în cazul în care chiar există,  poate fi combătută cu un al doilea job la privat, dacă se poate, dacă nu în lumea largă.

Chiar în prima zi a anului, după modelul preşedintelui Traian Băsescu, prefectul Petre Ungureanu i-a sfătuit pe vâlceni să o lase mai moale cu informarea  din mass media, să citească mai multe romane, şi să muncească mai mult, nu să stea cu mâna întinsă la uşa statului cerşind ajutoare sociale. Conştient sau nu, prefectul i-a făcut tâmpiţi pe vâlcenii dornici să se pună la punct cu politica actualului guvern. ,,Aş dori să le transmit un lucru, să se uite mai puţin la televizor, poate să citească ceva  mai mult şi să muncească ceva mai mult. Pentru că la noi în Vâlcea există o anumită stare de ,,aşezare”. Nu mai sunt la fel de ,,zvăpăiaţi”, s-au interiorizat. Lucrurile vor intra pe făgaşul normal în acest an. Cred că se începe şi la Vâlcea să se înţeleagă că se poate şi altfel decât cu mâna întinsă”, spunea prefectul în prima zi din 2011. Zicerile, profunde de altfel, nu-i aparţin, ele au fost aruncate de preşedintele României, chiar în prima zi a anului, de pe pârtia de la Predeal. Prefectul şi-a însuşit rapid reflecţiile acestuia şi le-a transmis vâlcenilor. Varianta prezidenţială suna astfel: ,, Statul nu mai are aceleaşi venituri ca înainte de Revoluţie, românii trebuie să înţeleagă că statul asistenţial nu mai poate exista. Fiecare român e responsabil de viaţa lui de zi cu zi. În România există, din păcate, oameni care nu au ce pune pe masă pentru că nu pot şi oameni care nu au avut ce pune pe masă pentru că au continuat să creadă ca statul este responsabil pentru fiecare din ei. Aceştia trebuie să meargă la muncă, nu mai pot trăi din taxele plătite de ceilalţi. Un stat modern este un stat care se bazează pe fiecare cetăţean, şi nu unul în care toţi cetăţenii se bazează pe stat”, preciza Traian Băsescu.

Cei doi îi trimit pe români la muncă în condiţiile în care la stat Guvernul a blocat toate posturile, iar privaţii nu angajează pe timp de criză decât în condiţii speciale. Cum Guvernul a pus la pământ şi mediul de afaceri, şansa găsirii unui loc de muncă este aproape zero. Deşi premierul Boc spera să reducă cheltuielile prin disponibilizarea betarilor, din lipsa unor măsuri  economico-sociale a obţinut exact contrariul: o creşeterea a cheltuielilor, provocată de creşterea asistaţilor sociali.

Dacă în perioada  2004 – 2008, sumele care s-au dus către asistaţii social au crescut de la 1,66 mld euro, la 5,26 mld euro, creşterea fiind de 216%. În lei, suma s-a majorat de la 7 la 19,24 miliarde. După apariţia  crizei cheltuielile cu asistenţa socială au ajuns la 21,1 mld. lei, dintre care 18 miliarde de la bugetul central, şi 3,1 miliarde de la bugetele locale. In primele 7 luni din 2010, cheltuielile cu asistenţa socială au totalizat 13,7 mld lei, cu 12,7% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2009, şi cu 31,7% mai mult decât în primele şapte luni din 2008.

DANA NEDESCU