1

USL Vâlcea, o poveste cu piraţi în varianta electorală

ÎMPĂRŢEALĂ. Legenda spune că una dintre întrebările de la faimoasele interviuri de angajare ale Google ar suna cam aşa: “Eşti căpitan pe o corabie de piraţi şi trebuie să împarţi prada astfel încât să rămâi cu o parte cât mai mare, dar să supravieţuieşti unui vot democratic”. Cel mai simplu răspuns acceptat este: “Împart toată prada cu jumătate din echipaj”. E irelevant care jumătate. Extrapolând scenariul în lumea reală, pe scena politică locală, mai precis în interiorul  USL Vâlcea, unde se duc adevărate lupte  între liderii şi membrii celor două organizaţii municipale, vom avea imaginea clară a jocurilor de culise. Dintre cei cinci ,,piraţi” locali ai USL, reprezentantul PNL este singurul câştigător.

Riscograma.ro a lansat nu de mult o poveste cu piraţi, cu aplicabilitate în lumea politică, o poveste extrem de interesantă, mai ales dacă faci o distribuţie pe măsură, cu politicienii momentului. În cazul de faţă, rezultatul a fost surprinzător de real. Menţionăm că cele 100 de monede de aur sunt o licenţă literară, ele pot avea un echivalent doar în funcţii administrative. Conform scenariului, chiar şi într-o poveste cu piraţi, liberalul Emilian Frâncu este cel care face jocurile, pesedistul Gigi Matei alegându-se doar cu speranţa. “Avem cinci piraţi, de ranguri diferite: 1. liberalul Emilian Frâncu, candidatul USL la Primăria Râmnicului; 2. pesedistul Gigi Matei, liderul orgnaizaţiei municipale Râmnicu Vâlcea, fost candidat la primărie; 3. Ion Cîlea, liderul PSD Vâlcea, candidat la CJ; 4. liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu; 5. Cristian Buican. Primul  are dreptul să propună cum se vor împărţi 100 de monede de aur. Însă ceilalţi votează egal şi, dacă mai puţin de jumătate sunt de acord, piratul este aruncat peste bord. Următorul în rang reia procesul. Cum trebuie primul pirat să împartă aurul pentru ca să rămână şi viu, şi cu cât mai mult aur? Aparent, primul pirat trebuie să cedeze o bună parte din bani pentru a obţine o majoritate. În realitate, nu prea… Problema se rezolvă mai uşor pornind de la nevoile piratului cel mai mic în rang. Coşmarul lui este acela în care primii trei mor şi sfârşeşte cu al patrulea, care păstrează toate cele 100 de monede şi are “jumătatea” necesară de voturi. De aceea, pe ultimul pirat, chiar şi o singură monedă de aur îl poate cumpăra. Misiunea tocmai s-a uşurat teribil. 99 de monede şi doar încă un vot de câştigat. De la cine să vină? Al patrulea pirat este imposibil de convins deocamdată, pentru că mai are o şansă la “finala” în doi. Al treilea ştie asta, aşa că plănuieşte să-i dea celui de-al cincilea galbenul decisiv. Al doilea pirat, Gigi Matei,  ştie şi el toate comploturile posibile de până acum. El nu se poate baza pe al treilea, pe Ion Cîlea, care îşi aşteaptă rândul, dar nici pe al cincilea, Cristi Buican, care din ranchiună îl va arunca peste bord acum şi va aştepta să încaseze galbenul în runda următoare. Singurul pe care se poate baza este piratul al patrulea, pe Victor Ponta, care nu şi-ar permite să mai continue şarada. Primul pirat, Emilian Frîncu, ştie şi el ce ştiu ceilalţi şi se foloseşte din plin de faptul că se tem unii de alţii. Aşa că rezultă următoarea împărţeală, “câştigătoare”: piratul nr.1 – 98; piratul nr.2 – 0; piratul nr.3 – 1; piratul nr. 4 – 0; piratul nr. 5 – 1. DANA NEDESCU