• Liderii liberali şi pesedişti şi-au dat „la gioale” în faţa sportivilor de top ai judeţului
Momente penibile şi stânjenitoare pentru organizatorii Galei Sportului vâlcean. Seara de 11 decembrie a adus în faţa publicului toate „rufele murdare” ale USL Vâlcea reprezentat în show de Ion Cîlea, Emilian Frâncu, Dumitru Persu şi Eduard Vârlan. Spre disperarea auditoriului şi a premianţilor din sport, figurile politice au confiscat întreaga manifestare şi au lăsat ca simpatiile şi orgoliile politice să iasă la suprafaţă.
Director dezamăgit
Directorul DTS Vâlcea, Bogdan Marinescu îşi poate şterge cu greu gustul amar din gură după ce invitaţii săi din fruntea Primăriei şi a CJ Vâlcea au ieşit la rampă. „Cu banii pe care îi aveam în buget nu puteam premia toţi sportivii care au obţinut performanţe notabile în acest an. Am încercat să acopăr toate ramurile sportive. Inclusiv piloţii participanţi la competiţia hard-enduro au primit premii. Da, îmi asum eu vina pentru dezorganizarea constatată pe scenă. Consiliul Judeţean şi Primăria ne-au ajutat cu nişte sume de bani şi era normal să îi invit să ia cuvântul. A fost puţină îngrămădeală pe scenă din această cauză. Am auzit şi critici venite din partea lui Andrei Luca privind nepremierea handbalului vâlcean, dar nu este chiar aşa, au fost premiate şi hanbaliste. Au fost mai multe categorii în care am plasat sportivi. Sincer, mi-am dorit să iasă bine şi să nu lăsăm impresia unei ceremonii oficiale desfăşurată într-o sală de restaurant. Anul viitor, dacă voi mai fi director voi apela numai la sponsori. Autorităţile ar trebui să îşi orienteze atenţia în timpul anului în mod constant către sportivi”, declarat Bogdan Marinescu.
Tânărul director al DTS a menţionat şi pe scenă că este posibil ca la finalul lui 2014 să nu mai ocupe acest post, moment pentru Ion Cîlea să iasă la rampă şi să declare cu emfază: „Eu voi fi cu siguranţă şi anul viitor preşedinte al CJ pentru că eu sunt ales de cetăţeni, domnule director!”. Săgeata trimisă de Cîlea la adresa lui Marinescu nu este chiar întâmplătoare în condiţiile în care DTS va trece în subordinea CJ Vâlcea din ianuarie. Celălalt cap al USL, Emilian Frâncu a ieşit la rampă prin inversarea ordinii de premiere stabilită de organizatori şi prin refuzul de a acorda premii unor antrenori. De altfel, o parte dintre aceştia renunţând să îşi mai ridice trofeele. Spectacolul de prost gust a fost pigmentat şi de încercările disperate ale vicepreşedintelui CJ Vâlcea, Dumitru Persu de a se erija în maestru de ceremonii, după ce oricum conducerea pesedistă a CJ modificase lista arbitrilor propuşi spre premiere introducându-i pe Adi Comănescu şi Teo Crăciunescu pe lista premianţilor, deşi aceştia au sărit de mult de la nivelul meciurilor din ligile inferioare.
Reacţii de dezgust
Eşecul galei nu a scăpat şi criticilor unui invitat, acesta declarându-se uluit atât de bulibăşeala derulată în faţa ochilor săi, cât şi eliminarea oricărei menţiuni despre fosta echipă de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea. „Am asistat la cel mai penibil moment din 2013 care putea să aibă loc în Râmnicu Valcea. Este vorba de Gala Sportului Vâlcean, un eveniment care se dorea a fi prilej de sărbătoare pentru sportivii, antrenorii şi sponsorii din judeţul Vâlcea. În realitate, am asistat la un moment jalnic, început cu stângul şi terminat de-a dreptul în genunchi: sala mică, discursuri pline de greşeli, fară logică şi cursivitate, cu limbaj de lemn repede molipsitor, de microfoane, hostese care au premiat în locul celor îndreptătiţi şi invitaţi să o facă şi exemplele pot continua…”, a comentat Andrei Luca. Vicepreşedintele fostului club sportiv Oltchim nu şi-a putut ascunde dezamăgirea că organizatorii au şters cu buretele orice merit al fostei echipe de handbal feminin, uitând să menţioneze titlul de campioană naţională obţinut în sezonul 2012-2013 de echipă. „Acum a murit Oltchim! Acum, când cei plătiţi să recunoască şi să aprecieze rezultatele, s-au aplecat în faţa ordinelor şi „dispoziţiilor” de partid”, a mai spus Andrei Luca.
Lasă un comentariu