Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

UNPR vrea alianţă cu PDL în Consiliul Local

Preşedintele organizaţiei municipale a UNPR, fostul primar al municipiului, Mircia Gutău, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută zilele trecute la sediul partidului, că, după alegeri, şi-ar dori o alianţă în Consiliul Local cu PDL, precizând că această formaţiune politică este în acest moment „o prioritate” pentru progresişti. Însă, a precizat el, în cazul în care nu se va putea realiza acest lucru, „UNPR e deschis şi la alte negocieri”.

Mircia Gutău este de părere că Eusebiu Veţeleanu, candidatul UNPR la Primăria Râmnicului, are un procent de peste patruzeci la sută, scor pe care, crede el, fostul viceprimar l-a obţinut fără un transfer de capital din partea sa. „Trebuie să vă spun un lucru cât se poate de realist. Într-o campanie, oricât te-ai zbate, trebuie să te gândeşti că şi adversarii se agită la fel de tare ca şi tine. De aceea, noi sperăm să ajungem la un procent de 43-44% şi veţi vedea că aşa e. În momentul de faţă, principalul nostru adversar este USL. Eu îl respect pe domnul Frâncu, dar asta nu înseamnă că mă poate cineva obliga să respect lista de consilieri pe care o are PNL. Hai să fim serioşi! Sunt mulţi dintre consilieri, care apar şi acum pe liste, care s-au opus la toate proiectele USL”, a afirmat Mircia Gutău.

Candidatul progresist la fotoliul de primar al municipiului, Eusebiu Veţeleanu, susţine că-şi doreşte o campanie fără atacuri la persoană, bazată pe idei şi dezbateri. „Voi participa la orice fel de discuţie pe care, dumneavoastră, presa, o veţi iniţia la televiziuni. Am reuşit să luăm pulsul în rândul alegătorilor şi zic eu el este unul foarte bun. Lumea ne iubeşte, dar important este să iasă la vot, dar vom face tot posibilul să se întâmple acest lucru. (…) În data de 11 mai, ora 12.00, la Sala Sporturilor, va avea loc lansarea candidaturii mele pentru funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. În ultima săptămână, am continuat întâlnirile cu cetăţenii din cartierele din oraş, pentru a vedea problemele cu care se confruntă aceştia. Mai trebuie spus că lista de consilieri locali este şi ea gata, pe ea găsindu-se nume noi, proaspete, de oameni care vor să se pună în slujba cetăţenilor”, a spus Eusebiu Veţeleleanu.

Potrivit declaraţiilor fostului primar al Râmnicului, Mircia Gutău, la manifestarea destinată lansării candidatului UNPR la fotoliul de primar, şi-au anunţat participarea peste trei mii de oameni. „În data de 6 iunie, vom organiza un spectacol, în Ostroveni, lângă Casa Ştiinţei, la care ne dorim să fie prezenţi cât mai mulţi oameni. Aşa cum am promis, am intrat într-o bătălie pe care o vom duce până la capăt şi vom demonstra că o putem câştiga. Nu am intrat în această luptă cu gândul de a face doar poze. Suntem extraordinar de bine organizaţi, mobilizaţi şi avem un ţel foarte bine stabilit”, a declarat Mircia Gutău.

Menţionăm că lista aleşilor locali ai UNPR este configurată astfel:

  1. Eusebiu Veţeleanu
  2. Dumitru Ţârdea
  3. Maria Bobeanu
  4. Ion Edurad Nuică
  5. Mihail Botea
  6. Gabriel Catrinescu
  7. Nicolae Stelian
  8. Ioan Gavrilescu
  9. Maria Preda
  10. Liliana Gheorghe

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU