1

Un primar vâlcean, pe picior de plecare din PNL. „Președintele Iohannis este ipocrit”

Cătălin Avran, primarul comunei Păușești-Otăsău din 2016, și-a anunțat intenția de a părăsi în viitor Partidul Național Liberal. De altfel, el a anunțat pe Facebook că se desparte de ideologia actuală, promovată de liderii de conjunctură ai Partidului Național Liberal.

„Dragi prieteni, azi am decis, după câteva luni de chibzuință sa ma despart de ideologia actuala, promovată de liderii de conjunctura ai Partidului Național Liberal! Opiniile primarilor din PNL Vâlcea, prezentate pe un grup închis al aleșilor locali liberali, ajunși acolo prin votul dumneavoastră, sunt cenzurate sau interzise de indivizi intrați in Biroul Politic Județean, fără a fi votați de cineva, doar la recomandarea unor colegi!! Cu toată certitudinea va spun ca doctrina liberală, promovează toleranta, libertatea individului, mila creștina, respect pentru adversarii politici, iubire de semeni, iubire de patrie! Am spus azi ca președintele Iohannis este ipocrit, când spune ca plânge de mila celor atinși de năpasta pestei porcine, dar amâna ședința CSAT, din motive politicianiste, din 18 august pana in 04 septembrie… dacă îl durea puțin de necazurile acestor oameni sărmani, convoca aceea ședința pe 18 august noaptea și dădea posibilitatea guvernului sa aducă prin rectificare banii necesari pentru plata despăgubirilor!! Ipocrizie! In urma acestei discuții in grupul închis al PNL Vâlcea am fost făcut mincinos și amenințat cu excluderea! Partid liberal care respecta opiniile tuturor! Voi continua sa rămân membru PNL pana la alegerile din 2020, urmând sa decid căruia dintre partidele care vor demonstra ca sunt in slujba cetățenilor romani, o sa- i ofer posibilitatea sa-i fiu primar și sa-i promovez ideile democratice ! Am jurat sa apar interesele locuitorilor din Pausesti, asta voi face, indiferent de consecințe! Azi in ședința de consiliu local, am adus și la cunoștința echipei de consilieri, decizia mea, argumentata consistent de nemulțumirile acumulate in timp, urmând ca fiecare dintre ei sa decida dacă la alegerile locale din 2020, vor fi sa nu alături de candidatul Avan Catalin! Este o decizie grea, dar care trebuia luată și ca un semnal de alarma, fata de ce se întâmpla acum in societate! Ura dintre romani, sloganuri porno la adresa adversarilor politici,incitarea la dezordine statală, atacarea cu pietre și sticle incendiare unor concetățeni, îmbrăcați in uniforma statului roman, căruia i-au jurat pe drapel credință, nu sunt demne de un partid și un presedinte căruia poporul roman, i-a acordat încrederea sa! Nu poți sa instalezi guvernul tău, herr iohannis , dacă poporul a decis prin vot ca tu sa-i fi presedinte și tot prin vot ca alte partide sa formeze și sa conducă guvernul! Nu e nici constituțional, nici democratic ! Nu aștept nici mesaje de apreciere nici de apostrofare din partea nimănui! E decizia mea, pe care sper ca o înțelegeți fiecare dintre cei care ați avut răbdarea sa citiți aceste cuvinte!!!” a scris Cătălin Avan pe pagina sa de facebook.

Cătălin Avan este membru PNL din aprilie 2016. După ce a anunţat că va candida la postul de primar al comunei Păuşeşti-Otăsău ca independent la alegerile din iunie 2016, acesta s-a înscris în rândul peneliştilor.