CONFLICT. Supărat că nu a fost desemnat candidat la funcţia de primar al Râmnicului din partea USL, pesedistul Gigi Matei şi-a vărsat năduful pe şeful său de partid. În anumite cercuri, el l-a acuzat pe Ion Cîlea că l-a sabotat pentru a-şi atinge scopul. Liderul PSD Vâlcea nu se lasă mai prejos însă şi îi transmite lui Matei să lase „fiţele” şi să pună „osul” la muncă.
Desemnarea candidaţilor USL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, respectiv pentru funcţia de primar al Râmnicului, a încins spiritele în special în Organizaţia Judeţeană a PSD Vâlcea. Dacă era de aşteptat, datorită rezultatelor foarte bune din sondajele de opinie, ca liderul Ion Cîlea să fie confirmat pentru funcţia de şef al judeţului din partea USL, la Primăria Râmnicului cărţile încă nu erau jucate. Cel puţin aşa credea preşedintele PSD Rm. Vâlcea, Gigi Matei, care chiar şi cu câteva zile înainte de desemnarea oficială a candidaţilor împrăştia zvonul că el va fi desemnat candidat în dauna liberalului Frâncu, „sursele” sale fiind sigure. Supărarea a fost mare însă când a văzut că a ieşit încă o dată în pierdere şi s-a făcut de râs în faţa unui întreg judeţ. Ulterior însă suferinţa sa s-a transformat în aversiune faţă de preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, pe care îl acuză că nu l-a sprijinit, sabotându-l chiar pentru a nu fi desemnat candidat la Primăria Râmnicului. La Conferinţa Municipală a Femeilor din PSD Rm. Vâlcea însă, Cîlea a negat tot, dând explicaţii asupra tuturor acţiunilor sale şi atrăgându-i atenţia lui Gigi Matei să lase „mofturile”. „Aş vrea să terminăm cu prostiile şi cu tensiunile pe care încearcă unii să le imprime în partid. Le spun că nu vor reuşi. Poate dvs. credeţi că scoaterea lui Gigi Matei de la Primăria Râmnicului a fost datorită faptului că trebuia să fiu eu candidat la Consiliul Judeţean. Pe mine nu mă putea scoate nimeni din cursă cu procentul de peste 70% şi asta se va demonstra şi la alegeri. Tot timpul l-am dorit pe domnul Matei, în ciuda faptului că există voci care spun că dacă mergeam cu altcineva, situaţia era altfel. Dar, repet, eu l-am susţinut pe Gigi Matei. Nu mai aplecaţi urechea la tot felul de bârfe şi la mofturile şi fiţele altora. Mie nu-mi trebuie mofturi şi fiţe, mie îmi trebuie muncă şi devotament. Îmi pare rău pentru Gigi Matei acum, dar eu nu pot să fiu împotriva domnului senator acum pentru că aşa a stabilit conducerea partidului. Trebuie să lase mofturile şi să trecem la luptă. Noi nu am făcut alianţă pentru a avea unii funcţii, ci pentru a alege nişte oameni care au posibilitatea să obţină rezultate maxime pentru a-i da jos pe aceşti ordinari care dacă mai rămân la conducere duc ţara la pieire. Să nu creadă cineva că va boicota cumva mobilizarea membrilor de partid ai PSD la aceste alegeri, pentru că eu am şi priceperea şi bunul simţ şi tăria pentru a-l antrena pe fiecare membru de partid” – a declarat preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea.
CLAUDIA STANCIU
Lasă un comentariu