Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Trebuie să lăsăm tinerii să se afirme în politică şi administraţie”

INTERES. În cadrul unui interviu, deputatul PDL Sorin Zamfirescu ne-a mărturisit că nu-l mai interesează încă un mandat în Parlamentul României, iar că ocuparea unui post în administraţia publică locală nu mai reprezintă o ţintă pentru el. Cu toate acestea, nu exclude varianta alegerii sale într-o funcţie de consilier local al Râmnicului, ocazie cu care şi-ar pune experienţa în slujba cetăţenilor. Pe de altă parte, deputatul Zamfirescu îi dă câteva sfaturi primarului Romeo Rădulescu şi avertizează că liberalul Emilian Frâncu nu este un adversar de neglijat.

• Rep.: Domnule deputat Sorin Zamfirescu, spuneţi-ne vă rugăm care sunt principalele dvs. proiecte legislative în acest mandat de parlamentar al Colegiului Uninominal Nr. 1 Rm. Vâlcea?

• Sorin Zamfirescu: Sunt autor şi coautor la circa 30 de propuneri legislative, din care o bună parte au ieşit, iar o altă parte sunt încă în lucru. Cel mai important proiect, din care eu am făcut un fel de ţel al mandatului meu este o lege a constructorilor, lege care încă zace la Comisia de Industrii a Camerei Deputaţilor şi cu care mă lupt să o scot la capăt. În România, în construcţii lucrează toţi neaveniţii, fără a avea un atestata, fără să fie specializat şi nu există nici un fel de răspundere. Legea pe care am conceput-o pune lucrurile la punct în cea mai mare măsură. Din păcate, unii parlamentari au transformat problema aceasta a elaborării unei legi a constructorilor de care este neapărată nevoie într-o problemă politică. Ei se tem că filialele judeţene vor fi organizate pe o structură politică. Numai că, le-am explicat şi le-am spus foarte limpede că aceasta este o structură profesională, ce nu are de-a face cu politica. Mai mult, eu nu sunt un politruc şi nu-mi place angajarea forţată politică a unor specialişti. Chestiunea aceasta nu o pot suferi.

Un alt proiect legislativ foarte important pentru mine, care mă bucur că a fost dus până la bun sfârşit, este posibilitatea ca Râmnicul să poată deveni zonă metropolitană. Ştiţi că Râmnicul nu putea deveni zonă metropolitană din cauza a două legi care nu dădeau voie să facă acest lucru decât oraşelor care aveau peste 250.000 de locuitori. Astfel, împreună cu senatorul Frâncu am conceput nişte propuneri legislative de modificare a propunerilor ce blocau realizarea zonei metropolitane în municipiul nostru. La ora actuală putem spune că este totul parafat şi cred că acum legea este la preşedintele Băsescu pentru a fi promulgată.

• Rep.: Care sunt proiectele dvs. politice pentru alegerile parlamentare sau locale din toamna anului viitor?

• Sorin Zamfirescu: Am mai discutat despre această temă şi la o conferinţă de presă, dar atunci am lăsat o urmă de îndoială în discuţie datorită întrebărilor puse în mod agresiv. Însă dumneavoastră vă voi spune sincer că nu intenţionez să mai candidez deloc, pentru nicio funcţie. Pe de-o parte, nu pot merge până la a ajunge în baston în Parlament. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că am avut aşteptări mai mari şi am crezut că un mandat de parlamentar este mai eficient decât s-a dovedit a fi. Aş fi vrut să îmi pun la dispoziţie priceperea şi experienţa mai mult decât am putut-o face. Evident că nu stau în banca mea nici acum, mai ales că nu am de gând să mai candidez şi mă implic mai mult în lucrurile pe care ar trebui orice membru al Parlamentului României să le facă.

• Rep.: Spuneaţi că nu mai candidaţi pentru un post de parlamentar, dar totuşi nu credeţi că experienţa dvs. ar fi bună pentru administraţia publică locală?

• Sorin Zamfirescu: Ba da, cred că un post de consilier local ar fi foarte potrivit. Dar, o altă funcţie de conducere nu îmi mai doresc. Am peste 45 de ani în serviciul public şi consider că îmi ajunge. Nu o să mai ocup niciodată o funcţie full-time. Însă, aşa cum am spus, o funcţie de consilier local ar fi potrivită, chiar dacă din indemnizaţia mea de consilier aş crea o bursă la o facultate din oraş. Însă, aţi văzut discuţiile formidabile dintre tineri şi vârstnici şi cred că trebuie să lăsăm tinerii să se afirme în politică şi administraţie. Dacă vor avea nevoie de experienţa şi de sfatul meu o pot avea şi în afara cadrului instituţional. Din păcate, cred că nu vor apela la mine.

• Rep.: Care credeţi că va fi structura colegiilor uninominale din judeţul Vâlcea după anunţata regionalizare a ţării?

• Sorin Zamfirescu: Rearanjarea teritorială a colegiilor actuale din judeţul nostru este normal să se întâmple. Acum încă sunt discuţii asupra modalităţii în care se vor face alegerile pe colegii. În principiu, vor rămâne patru colegii uninominale de deputaţi, plus încă două posturi de deputaţi, deputaţi ce vor fi aleşi pe listele de partid în urma redistribuirii. Dar o primă variantă este că se vor face alegeri în şase colegii de deputaţi şi vor merge pe listă ulterior în funcţie de voturile obţinute sau, a doua variantă, se vor distribui ceilalţi doi deputaţi ulterior tot în urma voturilor primite. La Senat vom avea doar doi senatori, ce vor fi aleşi uninominal. Aşa cum a anunţat primul-ministru, vom avea 388 de parlamentari, dintre care 88 de senatori şi 300 de deputaţi. Asta înseamnă, la noi, că vom avea şase deputaţi şi doi senatori.

• Rep.: Consideraţi că este benefică comasarea alegerilor?

• Sorin Zamfirescu: Da, cred că este foarte potrivită. Trecând peste faptul că se realizează o economie de zeci de milioane de euro, deci este foarte important în această perioadă, cred că românii au obosit să tot meargă la vot. De aceea, prezenţa la urne este din ce în ce mai mică. În anii trecuţi, în perioada electorală când am avut şase tururi de alegeri participarea redusă la vot şi-a spus cuvântul. De fapt, pe noi ne interesează părerea a cât mai multor membri ai comunităţii. Cred că această comasare a alegerilor este benefică şi ar trebui permanentizată.

• Rep.: A fost o perioadă când în sondajele de opinie PDL se prăbuşea dramatic, pentru ca mai apoi să înceapă să crească în procente. Credeţi că la alegerile de anul viitor vom vedea o revenire în forţă a PDL-ului?

• Sorin Zamfirescu: Ultimul sondaj al IMAS-ului de săptămâna trecută arăta că PDL are 24%, iar USL a scăzut la 42%. Iată că începem să creştem în sondaje tocmai pentru că oamenii au început deja să observe că măsurile teribil de deranjante pe care le-a luat Guvernul erau absolut necesare. Dacă nu s-ar fi luat aceste măsuri puteam ajunge acum dincolo de buza prăpastiei, într-o situaţie la fel de delicată sau cu mult mai gravă decât Grecia. Grecia are totuşi o poziţie mai favorabilă în cazul unui cataclism economic datorită faptului că este susţinută de ţările din zona euro, în timp ce noi nu puteam beneficia de un asemenea avantaj. Aşadar, lumea a început să vadă că nu am greşit când am supărat atâţia bugetari şi am ţinut în loc pensiile. Mulţi dintre concetăţenii noştri încep să-şi dea seama că preferă să-şi ia pensia mai mică în fiecare lună, decât să o ia o dată mare şi apoi timp de şase luni de zile să nu o mai ia. Eu cred că alegerile de anul viitor vor fi extrem de disputate, se vor termina foarte strâns. În definitiv, în 2012, avem pretenţia că am lăsat, cel puţin din punct de vedere juridic, un stat reformat şi asta nu e puţin lucru. În privinţa USL-ului, eu nu-i văd deloc un viitor bun, cred că tendinţa de scădere va continua datorită gafelor pe care le fac, dar şi datorită faptului că această unire social-liberală are un singur ţel, acela de promovare a intereselor a doi indivizi: Ponta şi Antonescu. Eu nu cred că va rezista o astfel de construcţie politică, iar membrii îşi vor da seama de acest lucru. Coaliţiile de după alegeri vor spune totul.

• Rep.: Revenind pe plan local, ce părere aveţi despre războiul dintre senatorul Frâncu şi primarul Romeo Rădulescu, ţinând cont de faptul că liberalul şi-a început deja campania electorală şi îşi arogă anumite merite pe care nu le are?

• Sorin Zamfirescu: Nu e bine să îţi arogi merite pe care nu le ai şi pentru asta fiecare care face acest lucru va plăti, fiind sancţionat de alegători. Pe de altă parte, este normal să existe o dispută pentru că o adevărată campanie electorală trebuie începută din timp. Emilian Frâncu este într-un dezavantaj pentru că nu este oficial în funcţie, în timp ce primarul în funcţie are avantajul că poate realiza lucruri care spun mai mult decât vorbele contracandidatului. Rămâne ca tot aceea ce face primarul în funcţie să fie notabil, care nu poate fi contestat, denigrat sau criticat. Contracandidatul lui Romeo Rădulescu este destul de puternic şi cine crede că am învins deja greşeşte. Trebuie să ne gândim foarte serios şi ceea ce are de făcut Romeo Rădulescu în următorul an este determinant.

Rep.: Vorbind din experienţa dvs. de fost primar apreciat al Râmnicului, credeţi că la ora actuală Romeo Rădulescu este pe drumul cel bun, ţinând cont de cum administrează oraşul?

• Sorin Zamfirescu: Sunt măgulit că puneţi aşa problema, dar este greu să trag o linie şi să cataloghez activitatea unui om care s-a zbătut şi el atâţia ani la conducerea Primăriei Râmnicului. Cu toate acestea, am mai spus că sunt lucruri care nu au fost tocmai fericit alese sau au durat mult şi au fost cheltuieli destul de mari. Este adevărat că, dacă este puţin mai cinic, poţi să spui că rezultatul contează. Râmnicul arată bine acum, deşi a durat puţin cam mult. Cheltuielile rămân pentru o altă discuţie, separată. Proiecte am înţeles că încă sunt numeroase, cu toate că îşi arogă toate meritele pentru aceste proiecte. Ele există de mult pe planşetă şi sunt în arhiva primăriei încă de pe timpul meu. Mă refer aici la podul peste Olăneşti, subtraversarea şoselelor mari, supratraversarea căii ferate, modernizarea bazei de la Ostroveni şi multe altele. Până la urmă însă nu asta are importanţă, pentru că meritele sunt ale tuturor celor care au fost până acum în postul de primar. Râmnicul nu a început cu Romeo Rădulescu şi nici nu se va termina cu el. Dacă dărâmăm de fiecare dată tot ce s-a construit până acum, nu vom mai termina niciodată de construit casa, care este Râmnicul. Trebuie să preluăm construcţia de unde a rămas şi să încercăm să o îmbunătăţim. Râmnicul are o bază solidă, iar Romeo Rădulescu are un singur lucru de făcut: să continue ce s-a început! Are o şansă foarte mare şi anume fondurile europene, fonduri de care nici eu şi nici Mircia Gutău nu ne-am putut folosi şi cu toate acestea am realizat ceva pentru acest oraş.

CLAUDIA STANCIU