Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Traian Băsescu: „Aveţi două misiuni teribil de grele – Oltchim şi CupruMin”

Liberalul Andrei Gerea a depus miercuri, la Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Economiei, în prezenţa şefului statului, a premierului şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor.

După depunerea jurământului, Gerea a dat mâna cu preşedintele Băsescu.

Ceremonia a durat doar câteva minute, la final Băsescu dând mâna cu demnitarii prezenţi, şi râzând cu Victor Ponta şi Valeriu Zgonea.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la ceremonia de învestire a lui Andrei Gerea la Ministerul Economiei, că ministrul Andrei Gerea are o sarcină extrem de grea. „Permiteţi-mi să vă urez succes! Aveţi două misiuni teribil de grele. Oltchim şi Cuprumin. Sper să se deruleze procese transparente în favoarea companiilor. Vă urez succes la toţi”!

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, nu a fost invitat la Cotroceni la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către Andei Gerea ca ministru al Economiei.