Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Strategia „Marelui PNL” pentru cucerirea Olteniei

Întâlnire regională între liderii PNL şi PDL la Craiova, la o zi după ce s-a perfectat, la nivel naţional, fuziunea dintre cele două partide, creând „Marele PNL”. Întâlnirea a debutat la ora 11.00 şi, timp de 90 de minute, liderii din zona Olteniei au pus la punct o strategie politică comună privind planul de acţiune al organizaţiilor din municipii şi mediul rural, precum şi acţiuni comune la nivel regional.

De la Vâlcea, PNL a avut o delegaţie formată din 30 de persoane, printre care amintim Cristian Buican, Bogdan Popescu, Gheoghe Folea, Adam Jinaru, Mirela Toma şi Anghelescu Pantelică de la municipiu, iar de la PDL au fost 20 de democrat-liberali, amintindu-i pe Romulus Bulacu, Iuliana Moise, Sami Vîlcu şi Ştefan Prală.

Gazdele evenimentului politic au fost Marian Jean Marinescu şi Mihai Voicu şi au mai participat fostul ministru al Culturii, Gigel Ştirbu şi preşedintele PNL Gorj, Ion Dian. Cel mai bun discurs, scurt, aplicat şi cu nerv l-a avut Cristian Buican, care a fost aplaudat cel mai puternic. Liberalul vâlcean Buican este coordonator regional alături de pedelistul Marian Jean Marinescu.