Cooptat în echipa de conducere a PDL de fostul primar Mircia Gutău, Ştefan Prală vrea să demonstreze că încrederea arătată de fostul edil nu a fost întâmplătoare şi că este decis să facă carieră politică la PDL Vâlcea. Prima bătălie politică câştigată de Ştefan Prală în cadrul organizaţiei judeţene a PDL a fost cea pentru preşedinţia colegiului Horezu, unde l-a avut drept contracandidat pe pedelistul Aurel Simion. „Desemnarea mea ca preşedinte în acest colegiu mă onorează, dar mă şi obligă. Nu este o regulă bătută în cuie, dar se ştie că preşedintele colegiului respectiv va fi şi candidatul PDL în acel colegiu. De aceea consider că timpul care a mai rămas până la alegeri, trebuie să mi-l dedic pentru consolidarea organizaţiilor PDL din această zonă. După cum ştiţi, eu am candidat, în 2008, pentru funcţia de senator din partea PSD şi am obţinut în această zonă peste 18.000 de voturi. Dacă nu era chestiunea cu redistribuirea, eu eram senator în locul lui Emilian Frâncu. Însă, asta ţine de trecut, dar am făcut această precizare pentru că eu o consider importantă. Plec în această nouă bătălie politică, având un capital de 18.000 de voturi. Deşi acum este o perioadă grea pentru PDL Vâlcea, cred că după 11 decembrie, vom fi o echipă puternică gata să se implice în lupta electorală”.
Lasă un comentariu