Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ștefan Ovidiu Popa: Modelul de salarizare din construcții, aplicat și în agricultură și industria alimentară

„PSD a propus adoptarea modelului de salarizare din construcții și în domeniul agriculturii și industriei alimentare!

Astfel, se răspunde la două probleme majore din agricultură:

1) protejarea tuturor celor 280.000 de salariați din acest domeniu față de creșterea prețurilor și
2) combaterea exodului angajaților din acest sector.

Modelul de salarizare preluat din domeniul Construcțiilor pentru a fi aplicat la salariații din Agricultură și industria alimentară prevede următoarele beneficii, care vor aduce mai mulți bani în buzunarele acestora:

– Salariul minim brut de 3.000 de lei;
– Scutirea de la plata impozitul pe venit (de la 10% la 0%);
– Scutirea de la plata contribuției pentru sănătate (10%);
– Reducerea contribuției pentru pensie (CAS) cu 3,75 puncte procentuale (de la 25% la 21,25%);
– Reducerea contribuției asiguratorii pentru muncă de la 2,75 la 0,27%.

Aceste măsuri se aplică tuturor salariaților din firmele care au cel puțin 80% din cifra de afaceri în domeniul agriculturii și industriei alimentare” ne-a transmis deputatul PSD de Vâlcea, Ștefan Ovidiu Popa.