Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Niţu cere ajutorul colegilor parlamentari din Vâlcea pentru Legea viei şi vinului

Deşi a avut destule amendamente depuse la Legea viei şi vinului, senatorul vâlcean Dan Niţu este totuşi nemulţumit de noile reglementări legislative ce au fost aprobate în luna martie în Senatul României. Forma finală nu este pe gustul parlamentarului PNL şi el spune că va continua să insiste pe lângă deputaţi pentru a aduce îmbunătăţiri. „Amendamentele admise de Comisie se rezumă la adaptarea legislaţiei naţionale la prevederile europene, modificări ce oricum ar fi fost făcute având în vedere obligaţiile României ca membru al Uniunii Europene. A fost o dezamăgire pentru mine să văd cum colegii din comisie, deşi au fost convinşi de propunerile pe care le-am făcut, au votat, până la urmă, aşa cum le-a impus Guvernul. Cea mai serioasă problemă a proiectului de lege este pierderea dreptului de plantare din rezerva judeţeană, în cazul suprafeţelor abandonate. Aşa cum prevede proiectul Guvernului, dreptul de plantare a viţei-de-vie aferent unei culturi abandonate, adică nelucrate timp de 3 ani, înseamnă trecerea dreptului de plantare în rezerva naţională, iar nu în rezerva judeţeană, aşa cum ar fi normal. Este inadmisibil ca judeţul nostru, cu o veche tradiţie a culturii de viţă-de-vie, să piardă drepturile de cultivare, iar acestea să fie preluate de alte zone ale ţării, în care condiţiile de mediu sunt mai puţin favorabile producerii unui vin de calitate. Fac un apel tuturor parlamentarilor vâlceni de a insista, alături de mine, asupra adoptării acestei modificări care stopează irosirea unei resurse extraordinare a judeţului Vâlcea – potenţialul viticol” – susţine senatorul liberal Dan Niţu.