Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Niţu anunţă o nouă lege a apiculturii

Senatorul PNL Remus Daniel Niţu le dă veşti bune apicultorilor români. Parlamentul României a adoptat marţi, 10 decembrie, Legea Apiculturii, ce are ca obiect reglementarea activităţii apicole, în scopul valorificării superioare a resurselor melifere şi a produselor apicole şi, totodată, asigurarea compatibilităţii legislaţiei naţionale cu reglementările europene în domeniu. Senatorul PNL, Remus Daniel Nițu a ţinut pe această cale să îi anunţe pe apicultorii din Vâlcea, cei care deţin cele mai multe familii de albine din România şi care au cea mai mare producţiei de miere din ţară, că acest act normativ aduce clarificări în ceea ce priveşte această activitate. „Au fost mai multe întâlnirii pe care le-am avut cu asociaţii de apicultori din Vâlcea în urma cărora s-au conturat mai multe aspecte legale pe care aceştia le-au dorit reglementate mai clar. Printre acestea se numără problema bazei melifere şi cea a taxei pe mijloacele de transport folosite în pastoral. Sunt aspecte pe care le-am susţinut în Comisia de Agricultură din Senat şi care se regăsesc acum reglementate în noua lege” – a precizat senatorul Nițu.

Legea prevede şi menţiuni privind ameliorarea raselor de albine care se realizează prin programe întocmite de organizaţiile şi asociaţiile acreditate de Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ) pentru înfiinţarea şi menţinerea evidenţelor genealogice, respectiv registre genealogice.

Autorităţile administraţiei publice locale, precum şi administratorii terenurilor agricole şi silvice vor asigura apicultorilor vetre de stupină temporare sau permanente pe baza cererii pe care apicultorii le depun la consiliile locale. Până la data de 1 martie a fiecărui an, consiliile locale şi administratorii terenurilor agricole sau silvice au obligaţia să inventarieze suprafeţele de teren care se acordă apicultorilor pentru amplasarea stupinelor cât şi baza meliferă existentă pe teritoriul acestora. Până pe 15 martie în fiecare an, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va solicita suprafeţele de teren inventariate în vederea informării crescătorilor de albine care doresc să se deplaseze în pastoral.