Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Niţu a organizat a III-a ediţie a „Zilelor Dumitru Drăghicescu”

La sfârşitul săptămânii trecute, senatorul liberal Dan Niţu, prin fundaţia pe care împreună cu familia sa a înfiinţat-o, a organizat cea de-a treia ediţie a „Zilelor Dumitru Drăghicescu”. Anul acesta, evenimentul a avut o conotaţie naţională, prima parte a manifestărilor având loc la Bucureşti, iar partener în acest demers a fost chiar Ministerul Afacerilor Interne.

Principalul scop urmărit de Dan Niţu prin organizarea acestui eveniment a fost acela de a încerca să recupereze şi să repună în valoare opera filozofică şi politică a acestei personalităţi deosebite, plecate de pe meleagurile vâlcene. Cu această ocazie, Dan Niţu a anunţat şi intenţia de a lansa o bursă de studiu pentru cei interesaţi să recupereze în întregime opera lui Dumitru Drăghicescu. „Pentru mine, pentru familia mea, pentru locuitorii din Măciuca, pentru Vâlcea şi pentru toată România, de altfel, Dumitru Drăgicescu este o personalitate remarcabilă. A plecat de jos, dar a lăsat în urma lui o serie de lucruri importante pe care noi avem datoria morală de a le dezvălui, de a le amplifica.

Din nefericire, Dumitru Drăghicescu este mai cunoscut în Franţa, se studiază în Japonia, în Statele Unite, dar aici, în România, este un necunoscut. Misiunea noastră acum este să îl readucem la adevărata lui valoare. De aceea, intenţia mea, a Fundaţiei Dumitru Drăghicescu este să lansăm o bursă de studiu cu scopul realizării unei monografii Dumitru Drăghicescu, un impuls şi, totodată, un instrument, spun eu, pe care dorim să îl oferim cercetătorilor români pentru ca aceştia să-şi îndrepte atenţia spre activitatea şi scrierile lui Dumitru Drăghicescu” – a afirmat parlamentarul vâlcean Dan Niţu.