Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Cotescu vrea modificarea regulilor pentru SRL-D

Prin intermediul unei interpelări adresată ministrului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, senatorul PNL, Adrănel Cotescu este interesat să afle dacă se vor modifica regulile de accesare a finanțării prin programul SRL-D, în vederea corectării anomaliilor semnalate de către antreprenori.

„Statul oferă tinerilor oameni de afaceri aflați la început de drum finanțare pentru ideile lor. Numai că Guvernul ajută un antreprenor debutant doar dacă este șomer și are 24.000 de euro în cont. Acestea sunt condițiile pentru un punctaj maxim. Astfel, Guvernul lasă fără finanțare sute de proiecte ale antreprenorilor debutanți. Consultanții au semnalat aceste anomalii, după ce recent autoritățile au schimbat condițiile prin care un SRL poate obține 10.000 de euro, bani nerambursabili, de la stat. Mulți antrenprenori, care au avut pregătită întreaga procedură pentru accesarea fondurilor, intenționează să își închidă afacerea deschisă prin programul SRL-D de când regulile s-au modificat. Anul trecut, finanțarea era pe principiul „primul venit – primul servit”, singura condiție fiind ca vârsta antreprenorului să fie până în 35 de ani. Anul acesta poate lua oricine banii, dar departajarea proiectelor se va face pe mai multe criterii. În prezent, debutantul perfect, conform noilor reguli, este șomer, dar are 24.000 de euro în cont, a făcut cursuri de antreprenoriat și vrea să investească în programare IT sau producție. Deși nu are loc de muncă, firma pe care o creează trebuie să producă patru noi locuri de muncă, altfel nu primește procentaj maxim. Doar 200 de afaceri vor primi bani. Cei care vor să facă business în comerț, turism sau servicii nu pot obține punctaj maxim. Conform criteriilor de selecție, se acordă 10 puncte celor care sunt concomitent șomeri și proprietari de firmă. Între timp, oamenii caută finanțare alternativă pe platformele de strângere de fonduri romanești.

Ținând cont de cele semnalate, vă rog, domnule ministru, să vă documentați în legatură cu această stare de lucruri și să îmi transmiteți dacă luați în considerare modificarea regulilor de accesare a finanțării prin programul SRL-D, în vederea corectării anomaliilor semnalate de către antreprenori”, arată senatorul Cotescu în interpelarea sa.