Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Cotescu cere 6% din PIB pentru învăţământ

De Ziua Mondială a Educaţiei (5 octombrie) senatorul PNL Adrănel Cotescu l-a interpelat pe ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, solicitându-i ca începând cu anul 2014, să aloce ministerului Educaţiei un buget de cel puţin 6% din PIB.

„În data de 5 octombrie a fost sărbătorită Ziua Mondială a Educaţiei. Cu această ocazie, categoriile socio-profesionale din sistemul educaţional românesc au reiterat către Guvern solicitarea alocării unei procent de 6% din PIB învăţământului.

Astfel de manifestări au aparţinut reprezentanţilor Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), precum şi reprezentanţilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Programul de Guvernare 2013 – 2016 conţine principii precum «reducerea decalajelor ce despart România de ţările avansate din Uniunea Europeană, inclusiv prin preluarea soluţiilor europene» şi «accesul liber şi egal la educaţie de calitate»” – se arată în interpelare.