Acasă Politică Senator Claudia Banu: Pedepse mai aspre pentru traficanții de droguri

Senator Claudia Banu: Pedepse mai aspre pentru traficanții de droguri

„Când vine vorba de droguri și consum, majoritatea nu aude, nu vede sau închide ochii, sperând ca atunci când îi deschide, această problemă va fi dispărut printr-o minune.
Prin această atitudine nu facem altceva decât să adâncim o prăpastie între noi și cei dependenți, un abis în care, din păcate, studiile arată că se afundă tot mai mulți tineri, cu vârste din ce în ce mai fragede.

Astăzi, alături de colegii din PNL care au inițiat acest proiect, am aprobat înăsprirea pedepselor aplicate traficanților de droguri din România, prin Propunerea L297/2022 pentru modificarea Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,.

Fie că vorbim de curiozitate, presiunea anturajului, mediul familial disfuncțional sau traume, consumatorii apelează la un surogat care îi ajută să evadeze din realitate.

Indiferent de cauză, dependentul de droguri este o persoană care este captivă emoțional și fizic acestui consum.Dependența îl afectează pe toate planurile: fizic, emoțional, socio-profesional și spiritual.

De aceea, consider că înăsprirea legislației în acest domeniu, a pedepselor mai ales pentru cei care sunt traficanți de droguri este absolut necesară.

Propunerea legislativă a fost trecut de Senat cu 110 voturi „pentru”.
Detaliile proiectului pe care Camera Deputaților va da votul final, le puteți parcurge aici:
https://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=24266″ a transmis senatorul PNL de Vâlcea, Claudia Mihaela Banu.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.