ARD minte când vorbeşte de Oltchim şi cel mai mult mint liderii PDL Vâlcea şi candidaţii ARD Vâlcea.
OLTCHIM a fost doar o vacă de muls pentru pedeliştii care, acum, merg îmbrăcaţi în albastru ARD pe stradă. I-au minţit pe oamenii de aici şi s-au folosit la toate alegerile din ultimii ani de salariaţii Oltchim pe care i-au manevrat prin liderii de sindicat care defilau prin presă, de braţ, cu cei din PDL care voiau să fie senatori, deputaţi, primari, prefecţi .
ARD minte şi acum cu disperare. Sunt vâlcean de când m-am născut şi înainte de a fi politician sunt locuitor al RÂMNICULUI ŞI AL VÂLCII.
Am rude, prieteni, foşti colegi de şcoală, de liceu, de facultate, vecini care lucrează în Oltchim. Ştiu exact că prin măsurile care se iau acum la Oltchim, se face ce trebuie făcut. Ştiu exact că lucrurile merg spre bine. Şi mai ştiu că nu este uşor într-o astfel de întreprindere să remediezi în timp scurt ceea ce alţii au stricat an după an. Guvernele Boc au tratat cu dispreţ situaţia de aici deşi conducerea Consiliului Judeţean solicita într-una un sprijin real, concret pentru OLTCHIM.
Premierul Boc a venit să facă poze prin Oltchim, parlamentarii lor au sabotat OLTCHIM de câte ori au putut, iar acum candidaţii ARD stau toată ziua în jurul Oltchimului sau pe stradă, prin cartierele din Râmnicu Vâlcea, şi le spun oamenilor că USL va închide acest Combinat după alegeri. Dar, oamenii din OLTCHIM nu sunt nici proşti şi nici naivi. Ei ştiu că Oltchim îşi revine datorită măsurilor luate de actualul Guvern. Ei ştiu că PDL a minţit o ţară întreagă. Ei ştiu că parlamentari PDL au căpuşat această întreprindere, că parlamentarii ai PDL au vrut să o vândă, pe nimic, la străini.
Vâlcenii ştiu bine cine a tăiat salariile şi pensiile, cine a închis spitale şi şcoli, cine a făcut averi din manevrarea banului public. Vâlcenii nu vor să rămână datori acestei găşti ARD -PDL lacome şi mincinoase. Vor vota împotriva ARD – PDL nu numai cei care lucrează în Oltchim. Pentru că nouă ne pasă de OLTCHIM. Pentru că noi nu vrem un nou Guvern Boc sau Videanu aşa cum ne-a anunţat Blaga. Pentru că noi vrem o conducere competentă la Oltchim care să îl facă profitabil. Pentru că noi vrem o echipă de handbal campioană în Europa şi un Oltchim aflat pe primul loc în Topul firmelor din România.
Le mulţumesc tuturor celor care ne susţin, care au încredere în noi şi care se revoltă împotriva minciunilor celor din ARD. Le transmit celor de la ARD –PDL sa lase oamenii de la Oltchim în pace să lucreze şi să îşi ia salariile. Salarii de care nu vor mai avea parte dacă PDL – ARD revine la putere. OLTCHIM funcţionează. Produce. Şi vinde marfă! Este ultima redută industrială românească.
Eu, Constantin Rădulescu, voi lupta pentru OLTCHIM şi pentru vâlceni în fiecare minut al mandatului meu de deputat.
Aveţi încredere, împreună vom reuşi!
Constantin RĂDULESCU
Lasă un comentariu