Acasă Politică SCANDALOS: Senatorul Frâncu – “Puţoiul” şef de la PNL

SCANDALOS: Senatorul Frâncu – “Puţoiul” şef de la PNL

• Mr. President Coco Jambo

De pe vremea când ţara noastră avea armată de soldaţi şi nu de profesionişti, după cum are astăzi, ne-a rămas o zicală, mai actuală acum, decât atunci, aceea cu infanteristul, prostia şi pietricelele-n bocanci. Zicala spune că militarii care nu voiau să meargă la instrucţie îşi băgau pietricele în bocanci şi făceau răni, în mers, bun motiv de a se înfunda în salteaua infirmeriilor, pentru mult timp, ca să se odihnească şi ei, săracii. În judeţul nostru, unul din “infanteriştii” care refuză instrucţia (aprecierile pozitive, respectul celorlalţi şi amiciţia râmnicenilor responsabili şi meritoşi), înfundându-se în mocirla morală a “infirmeriilor” cazone, este senatorul Emilian Frâncu. Acesta are o problemă cu imaginea sa publică, plecând de la infatuarea şi superioritatea ce o afişează permanent şi peste tot, de la subaprecierea celor din anturajul său cotidian, subaprecierea celor din organizaţia politică din care face parte, dar şi a colegilor de parlament, problema fiind scoasă în evidenţă atât de presa locală, cât şi de cea naţională. Nimeni nu are nimic cu acest politician de mucava, în schimb, el are ceva cu toată lumea, cu prezenţa sa socială şi politică printre noi, cu socializarea în urbe şi judeţ, toate, pe fondul unei copilării întârziate. Deranjat că Vocea Vâlcii a dezvăluit afacerile cu bani publici pe care le face una din firmele sale (firme cedate oficial rudelor, pentru a evita incompatibilitatea, păstrându-şi, totuşi, câte o acţiune, la fiecare, ca să nu se uite că el este patron!), senatorul penelist ne-a declarat război public, dedându-se la atacuri mârlăneşti la adresa noastră, dar şi împotriva colegilor de partid cu care suntem prieteni sau care ne-au invitat, protocolar, la sărbătoarea zilei lor de naştere. S-a supărat pe toţi…

Cadrul general

Parlamentul României este o formaţiune majoritar jalnică, cu o faună abjectă ce copleşeşte minoritatea cultă, educată, elevată şi serioasă de politicieni propulsaţi de electorii români responsabili în înaltul for legislativ al ţării. Preponderenţa corupţilor, şmenarilor, şmecherilor, prefăcuţilor, tupeiştilor, inculţilor şi penalilor face ca opinia publică să nu mai aibă încredere în instituţia Parlament, pe de-a-ntregul ei, pe nedrept. Dacă România nu avea în această perioadă grea un guvern competent situaţia era una de plâns. Păi, cu un senator ca Emilian Frâncu ce se putea face, zicem noi? Superbul cretin Sabin Gherman ne-a descris perfect portretul unor politicieni expiraţi, spunând că imbecilismul este forma lor nativă de comportare şi de exprimare. Pe acest fond, senatorul Emilian Frâncu ne determină, zilnic, să întrebăm: “Fraţilor, în ce ţară trăim? Cu astfel de oameni defilăm?” Retorica aceasta o folosim nu pentru că senatorul penelist ar fi un politician expirat, ci pentru că se află în afara oricăror probleme de viaţă, de comportare în colectivitate şi în mediul politic unde crede că este şi el produsul politicului modern. Senatorul este un neadaptat social, un “neînţelesul neînţeles”, capabil să-şi distrugă tovarăşii politici dacă întreţin relaţii de afaceri sau de prietenie cu adversarii lui, cu criticii lui sau, veninos, dacă nu îl pun pe el în fruntea “bucatelor” şi “mulţumirilor” de tot felul. La acest capitol trebuie să menţionăm că în jurul său se află un gol, un mare gol, omul neavând prieteni, cumpătare şi respect pentru cei pe care-i consideră surclasaţi de meritele şi intelectualismul ce şi le arogă, uneori, pe nedrept.

Lăudărosul doctorand

Pe site-ul de socializare Facebook, liberalul vâlcean Victor Popescu a inserat câteva considerente politice personale sub titlul «Complexele unor “foşti”, nasc monştri», afirmând că “unii îşi pierd simţul cumpătat al raţiunii, rămân fără tot ce aveau dumnezeieşte în ei, se cramponează în trecut, neînţelegând faptul că societatea evoluează, nu se opreşte în loc atunci când un «ex» are o deziluzie personală, şi anume, aceea de a nu mai avea susţinerea majorităţii”. Apoi, el continuă, spunând că «“Ex-ii” îşi pierd idealurile comune, pe care odinioară le-au avut, împreună cu camarazii de arme şi idei, în primul moment, când au o înfrângere personală. Idealurile comune ale echipei nu mai contează pentru ei. Contează doar gargara şi faptul că e bine să fii one-man-show». Nicăieri, în alegaţia sa, liberalul tânăr Victor Popescu nu aminteste despre senatorul penelist de care vorbim, dar cum, atunci când se crede vizat, chelul îşi pune mâna-n cap, Frâncu a intervenit, scriind: «de ce nu aveţi CURAJUL să-i numiţi pe “foştii” incriminaţi… altfel e doar un NOU ACT DE LAŞITATE mascat sub pulpana “echipei”… (Voia să ştie dacă este şi el un “ex”, după cum noi l-am catalogat, cu un an în urmă, cerându-i să plece acasă, ca să nu mai facă umbră politicului vâlcean degeaba şi să aducă deservicii imaginii PNL – n.r.). “Credeam că am format tineri care să aibă CURAJUL opiniei… aşa tot împroşcăm în jur, ne atacăm unii pe alţii, în loc să construim… PĂCAT”. Alooo, tineri domni! Minunaţi-vă! A format el tineri care să aibă curajul opiniei? Pe cine, pe unde? Cine dracu’ l-a băgat în seamă pe el în organizaţia vâlceană, în afară de Ion Nicolae şi câţiva yes-man-i fără căpătâi şi loc de pus pălăria în cuier? Emilian Frâncu a intrat pe uşa din dos în Parlament şi reprezintă, în înaltul for legislativ al ţării, electorii vâlceni din Colegiul  Nord, totodată, fiind şi liderul organizaţiei municipale a PNL din Rm. Vâlcea. Dar după cum se vede, este peste tot şi niciunde, pentru că nu are credibilitate şi onorabilitate!

Scapin lăudărosul

Vă spuneam că senatorul vâlcean are o părere excepţională despre el (narcisism maladiv!), mai bună decât arată realitatea şi, din acest motiv, tratează lucrurile (sau oamenii) de sus, de la înălţimea compresorului său existenţial ce-l umflă ca pe un balon de săpun, efemer. Lăudăros peste poate, ca şi valetul din piesa “Vicleniile lui Scapin” a lui Mollier, pe aceeaşi pagină din Facebook, ipocritul penelist scrie: “După ce am trecut cu note maxime 6 examene la sesiunea de DOCTORAT pot să vă readuc la normalitate (cuuuum??! – n.r.)… am dorit să văd ce efecte produce pe facebook un «conflict» regizat… mă bucur să constat că răspunsul meu voit răutăcios la ESEUL lui Victor nu a avut aproape nicio reacţie anormală.. ”. Deci, cu cele 6 note maxime de la doctorat, îi va putea aduce la normalitate pe tinerii vâlceni liberali. Bravos penelişti! Simţiţi-vă onoraţi, măguliţi şi mândri. V-aţi  găsit mai marele şi tarele! Lasând miştoul deoparte, se observă, astfel, că, în text, tamponat de tinerii săi colegi de partid, Frâncu bate în retragere, amintindu-le, totuşi, cât este el de deştept “după ce a trecut cu note maxime 6 examene”. Vicleanul Scapin şi vicleniile sale peneliste…! De parcă vâlcenii nu l-ar şti…

Puţoiul şef

Mare ne-a fost surprinderea să vedem că Frâncu, iritat de punerea sa la punct de o mulţime de tineri liberali, a făcut o constatare insultătoare la adresa lor, mulţi, dar nu proşti: “puţoii sunt bolnavi de scenarită… la asta nu e leac”. Limbaj de intelectual, de lider de partid sau de parlamentar român? De cocalar de după blocurile gri, am zice noi şi pas dacă greşim. Pe noi nu ne mai surprinde comportarea şi exprimarea individului acesta, încercând de ani de zile să atragem atenţia opiniei publice că Emilian Frâncu nu este omul care pare a fi, începând de la faptul că este de religie greco-catolică şi ascunde asta, ca să nu piardă voturile ortodocşilor din colegiul său. Constant îşi ignoră mica comunitate religioasă din care face parte, localizată în judeţ dar nu şi în colegiul unde funcţionează, neajutându-şi nici măcar biserica unde, totuşi, frecventează mama sa relaţia cu Dumnezeu. Un ipocrit, astfel şi în faţa Domnului! La insulta proferată, acea cu “puţoii”, Frâncu a primit şi o replică usturătoare: «Domnule senator al României, având imunitate şi curaj aţi postat aşa: de ce nu aveţi CURAJUL să-i numiţi pe “foştii” incriminaţi… Arătaţi-ne, dumneavoastră, că puteţi nominaliza “puţoii” din expresia “puţoii sunt bolnavi de scenarită”. Afară de asta, limbajul dumneavoastră este reprobabil. După “lifuroi”, văd că urmează alte calificative. Sunt sigur că nu veţi clarifica subiectul “puţoi”, dar măcar delimitaţi vârstele care indică faptul că unii cetăţeni ai României sunt apreciaţi de dvs. drept nişte penisuri mai mici. (…) Până vineri, peste 1000 de persoane de pe facebook se vor alătura următorului demers: SĂ-I ÎNVĂŢĂM PE PARLAMENTARI SĂ NE RESPECTE! Pregătiţi-vă nişte răspunsuri cinstite pentru cei care vor lua chestia asta la propriu. Postul cu “puţoii” va fi trimis tuturor celor care sunt tineri şi locuiesc în Râmnicu Vâlcea şi nu numai.” Ar mai trebui ceva comentat?

În concluzie, în judeţul Vâlcea, imaginea publică a senatorului Emilian Frâncu este VARZĂ şi a mai trebuit să-şi extindă “aprecierea” şi pe Facebook. Dar şi presa naţională semnalează prezenţa negativă a Frâncului infatuat…

Fără număr în Parlament

Senatorul vâlcean Emilian Frâncu îşi număra banii, în timpul moţiunii. (http://www.realitatea.net/fara-numar-in-parlament-un-senator-isi-numara-banii-in-timpul-motiunii_765279_comentarii.html#comentarii) “Miercuri, în timp ce unii parlamentari s-au concentrat asupra discursurilor politice sau a voturilor moţiunii de cenzură, alţii au ales să-şi numere… banii, în timp ce în faţa parlamentului profesorii demonstrau folosind pancarte pe care scria: Urlă foamea în noi!”.

Comentarii: • Aţi văzut ce priviri chiorâşe aruncă individul? Ăsta sau clonează carduri sau sparge bănci. (un bihorean) • E de Vâlcea! PNL şi dacă punea o maimuţă în locul lui tot obţinea poziţia de senator de Vâlcea. Confirm că este o jigodie! (Cristian) • E patronul Televiziunii Vâlcea Unu din Rm. Vâlcea, nu e sărac, e o jigodie!!! (SOFERU) • În mod normal, acest senator de la PNL nu trebuia să-şi numere banii în timpul şedinţei parlamentare, însă, ce să facem, am văzut cât respect au unii din opoziţie pentru şedinţele din interiorul Parlamentului României!!! (Paul) • Băi, da’ sunteţi culmea. N-are voie omu să-şi plângă de milă în sărăcie… Şi, acum, pe bune: Frâncu ăsta, prin ce altceva s-a mai remarcat, până acum, în Parlament? Pardon, parlament. (optimizer)

Cam atât pentru numărul de astăzi, dar promitem să transformăm articolul în serial, pentru a se lămuri toată suflarea vâlceană cine ne reprezintă în Parlament, cine vrea să fie preşedinte al Consiliului Judeţean sau primarul Râmnicului şi cine este cu adevărat senatorul PNL. De la a vrea şi până a fi votat, mai sunt şi imaginea publică şi aprecierile ochilor şi urechilor opiniei publice. Asta pentru că Frâncu este VARZĂ, presa locală fiindu-i, aproape în totalitate, nefavorabilă, oricât de mulţi bani va cerşi el de la sponsorii liberali ca să plătească ziarele aplaudace!

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.