La sfârşitul săptămânii, deputatul PDL Samoil Vîlcu a participat la o întâlnire cu secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Anton Irimia, prezent la Vâlcea pentru a semna protocolul de preluare a Spitalului Judeţean de Urgenţă şi a Maternităţii de către Consiliul Judeţean Vâlcea. „Ministerul Sănătăţii îşi va păstra în continuare rolul de strateg privind politica sanitară a unităţilor spitaliceşti, dar descentralizarea creează premisele unei restructurări profunde a sistemului sanitar, care va presupune şi reorganizarea, acolo unde este nevoie, a acestor unităţi sanitare”, este de părere deputatul Samoil Vîlcu, care este membru al Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor. El spune că descentralizarea va permite întocmirea unor proiecte pentru accesarea cât mai multor fonduri europene, vitale în această perioadă furnizării unor servicii medicale de calitate. De asemenea, un alt avantaj al descentralizării este, în opinia parlamentarului PDL, acela că deciziile privind alocarea fondurilor se vor lua de la nivel local, în mod transparent, în interesul pacienţilor din comunităţile respective, de către autorităţile locale alese, care vor avea reprezentanţi majoritari în noile Consilii de Administraţie ale spitalelor.
RAUL POP
Lasă un comentariu