Acasă Politică Samoil Vâlcu vrea să fie sigur pe echipa politică care pleacă la...

Samoil Vâlcu vrea să fie sigur pe echipa politică care pleacă la drum

La sfârşitul săptămânii trecute, deputatul PDL Samoil Vîlcu s-a deplasat la Bălceşti, Laloşu, Ghioroiu, Măciuca, Valea Mare, Lădeşti, Lăpuşata şi Roeşti, pentru a discuta cu cetăţenii despre problemele pe care le au. „Deplasările în localităţile judeţului Vâlcea sunt o constantă a activităţii mele, iar la sfârşitul săptămânii am fost în 8 localităţi vâlcene. Am discutat cu cetăţenii despre problemele administrative ale localităţilor respective, dar şi despre alte probleme care ţin de activitatea cotidiană. Chiar dacă am fost ales deputat în Colegiul nr.2 Râmnicu Vâlcea, e normal să cunosc şi problemele din celelalte zone ale judeţului. În plus, am avut întruniri şi discuţii cu membrii PDL în vederea stabilirii abordării noastre politice pentru perioada următoare. E timpul să ştim exact cu cine plecăm la drum, alegerile locale se apropie, avem strategia noastră pentru a ieşi victorioşi din această bătălie politică. Adversarii noştri politici trebuie să ştie că suntem o forţă în judeţ, avem susţinerea oamenilor, suntem pregătiţi pentru o confruntare politică bazată pe proiecte, iar la timpul potrivit le vom face cunoscute”, a spus parlamentarul democrat-liberal.

RAUL POP

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.