Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ROTARU reînvie PCR

Schimbarea legii partidelor politice, care a intrat în vigoare în urmă cu o lună de zile, prin care 3 români pot înfiinţa un nou partid, i-a dat din nou idei vâlceanului Constantin Rotaru, preşedintele PAS, care îşi doreşte înfiinţarea Partidul Comunist Român (PCR) din nou.

Astfel, Constantin Rotaru a depus la Tribunal lista fondatorilor, trei la număr, cum prevede actuala lege. Deşi PCR este scos în afară legii, Rotaru este optimist şi crede că partidul dictatorului Nicolae Ceauşescu va fi înfiinţat din nou şi că va avea sute de mii de susţinători. Constantin Rotaru a candidat în 2014 la preşedinţia României şi a obţinut peste 29.000 de voturi. Acesta crede că oamenii care l-au votat se vor transforma în susţinători ai PCR.

Rotaru a mai avut o încercare în 2010, când Tribunalul i-a respins cererea de reînfiinţare a PCR. ”Justiţia din România nu a făcut altceva 25 de ani decât să nu dea posibilitatea creării Partidului Comunist Român. Dacă noi reuşim, aş putea spune că salvăm democraţia în România”, a spus Constantin Rotaru, citat de Digi24.ro.