Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Romulus Bulacu nu e mulţumit: „Încă mai avem mult de muncă”

Liderul democrat liberalilor vâlceni, Romulus Bulacu, continuă seria întâlnirilor cu organizaţiile locale şi după alegerile europarlamentare, ascultând problemele cu care se confruntă comunităţile locale şi oferind sprijin acolo unde este posibil. Astfel, la începutul acestei săptămâni, Romulus Bulacu, împreună cu vicepreşedintele Aurel Simion şi secretarul executiv Teodor Man Geani, a participat la şedinţa Organizaţiei Locale Drăgăşani. „Continuăm întâlnirile cu organizaţiile noastre locale, îi felicităm acolo unde au obţinut rezultate bune şi încercăm să remediem problemele unde este cazul. În această situaţie se află si Organizaţia Drăgăşani, care alături de Bujoreni, Pesceana, Lăcusteni, Valea Mare şi Rm Vâlcea a fost supusă reorganizării prin măsura dizolvării Biroului Local. Aici lucrurile intră pe un făgaş normal, membrii înţelegând că evoluţia unei echipe se măsoară prin rezultate şi nu prin scuze şi pretexte. Avem în faţă alegeri importante pentru care trebuie să ne pregătim cu seriozitate. Deşi PDL Vâlcea, în acest moment, este bine văzut la nivel naţional, fiind cotat pe locul 16, eu nu mă pot declara mulţumit. Mai este mult de muncă si numai printr-un efort susţinut putem ajunge la rezultatul dorit. Încercăm în această perioadă să consolidăm organizaţiile noastre interne, pregătindu-ne pentru alegerile importante din această toamnă”, a conchis preşedintele PDL Vâlcea, Romulus Bulacu.