Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Romulus Bulacu îl critică pe Ion Cîlea pentru a da bine la CV-ul partidului

DIVERGENŢE. Prim-vicepreşedintele PDL Romulus Bulacu, vicepreşedinte al CJ Vâlcea, se face că se ceartă cu preşedintele Ion Cîlea, liderul PSD Vâlcea, pentru a nu fi acuzat de trădare de colegii de partid. Acuzaţiile lansate de pedelistul Valentin Iliescu i-au creat suficiente probleme, astfel încât prim-vicepreşedintele pedeliştilor vâlceni mimează critica la adresa preşedintelui social-democrat chiar dacă face parte din conducerea CJ. Bulacu susţine că social–democratul conduce pompieristic judeţul, nu în baza unei strategii de dezvoltare, Cîlea spune că habar nu are ce vorbeşte, pentru că judeţul are o strategie de dezvoltare economică, realizată chiar în mandatul unui prefect democrat.

Democrat-liberalul Romulus Bulacu, prim-vicepreşedinte al PDL Vâlcea şi vicepreşedinte al CJ Vâlcea, spunea cu ceva timp în urmă că ar fi un preşedinte mai bun decât actualul preşedinte al CJ, social-democratul Ion Cîlea, deoarece are o viziune modernă asupra  managementului unui judeţ. Bulacu spunea că actuala conducere a CJ, preşedintele Ion Cîlea şi vicepreşedintele Dumitru Persu,  conduce pompieristic judeţul, nu în baza unei strategii de dezvoltare. ,,În cazul în care voi ieşi mai bine în sondaje decât Dorel Jurcan mă voi supune deciziei partidului şi voi intra în această luptă. Avantajul meu este că am o anumită experienţă şi cunoştinţe în administraţia publică şi ştiu  ce înseamnă CJ şi administraţie judeţeană. Este un avantaj şi dacă ai ajuns aici trebuie să mai ai şansă să şi câştigi. Sigur, domnul Cîlea este un adversar foarte puternic, dar cred că aş avea şanse să-l înving. De ce nu. Mă bazez pe dorinţa de schimbare. Eu am un concept mai modern de management al unui judeţ”, a afirmat Romulus Bulacu, prim vicepreşedintele PDL Vâlcea. Preşedintele CJ, social-democratul Ion Cîlea  susţine că democraţii habar nu au ce vorbesc, iar atacurile lui Bulacu  sunt simple reprezentaţii de presă lansate special  pentru a contracara acuzaţiile  colegilor de partid şi nimic mai mult. „Am rămas stupefiat că domnul vicepreşedinte Bulacu tot face mereu afirmaţii, şi sunt mulţi care fac  afirmaţii, printre care şi un consilier judeţean PDL care tot vorbeşte de lipsa unei strategii la CJ. Îmi pare rău că habar nu au, deşi lucrează în CJ, de faptul că această strategie există, este un proiect elaborat şi implementat de CJ Vâlcea în parteneriat cu Prefectura Vâlcea şi Fundaţia ,,Parteneri pentru dezvoltare locală”, pe perioada 2007-2013. Strategia cuprinde toate domeniile, de la social la economic, sănătate etc. E o enormitate, o prostie şi un neadevăr să spui că nu avem strategia de dezvoltare a judeţului Vâlcea. I-am arătat-o şi domnului Bulacu, am avut şi o discuţie pe această temă, mi-a spus că ştie de ea, dar că trebuie să zică şi dânsul ceva că-l acuză colegii că e în relaţii foarte bune cu mine. Noi nici nu avem o relaţie foarte bună, avem o relaţie de serviciu normală, ca de la preşedinte la vicepreşedinte, pentru că eu aici nu fac alianţe cu nimeni, suntem o echipă şi vrem cu toţii să rezolvăm problemele judeţului. Este o relaţie de colaborarea şi de subordonare, şi fie că le convine sau nu celor de la PDL când ocupi o funcţie de vicepreşedinte eşti obligat să respecţi sarcinile trasate de superior, de preşedinte. Am fost şi eu vicepreşedinte, în mandatului regretatului Dumitru  Buşe, şi niciodată nu mi-am permis să-l critic sau să dau din casă, în presă, chiar dacă unele lucruri nu-mi conveneau deloc. Am avut o discuţie cu dânsul şi i-am spus că înţeleg să critice pe anumite probleme politice, dar pe plan administrativ nu mi se pare corect pentru că suntem o echipă. Nu spun că aici totul este perfect, mai sunt lucruri care pot fi îmbunătăţite sau corectate, dar eu cred  că în general noi ne conducem după strategia pe care dânsul spunea că noi nu o avem, şi este o strategie făcută în mandatul unui prefect democrat şi a unui preşedinte conservator, nu înţeleg de ce o critică”, a precizat Cîlea. DANA NEDESCU