Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Romeo Rădulescu vrea să crească absorbţia fondurilor europene

În ultima perioadă, pe fondul crizei economice începută în 2009, România a suferit o reducere semnificativă a investiţiilor străine. Investitorii, după ce şi-au analizat posibilităţile, au părăsit piaţa românească, îndreptându-se către economii mai predictibile, cu dezvoltare rapidă, care le asigură stabilitatea, profitul şi succesul aşteptat.

Ultimul studiu realizat de compania specializată în audit intern şi consultanţă KPMG scoate la iveală o realitate dureroasă pentru noi toţi. În urma unei cercetări amănunţite privind gradul de absorbţie a fondurilor europene în Europa Centrală şi de Est, în rândul membrilor UE ce au aderat în perioada 2004–2007, ţara noastră este ocupanta ultimei poziţii, pe primul loc aflându-se Polonia. În privinţa fondurilor europene, în 2012, ţara noastră nu a reuşit să atragă nici 10% din cuantumul total disponibil. În plus, din cauza neregulilor găsite în derularea proiectelor pe zona achiziţiilor publice, am fost obligaţi de Comisia Europeană să plătim corecţii financiare pe patru programe operaţionale. La capitolul privatizări, actualul guvern a eşuat lamentabil, dosarul Oltchim, dar şi CFR Marfă şi Poşta Română, fiind adevărate contraexemple în domeniu.

„Ca parlamentar, este în atributul meu să susţin comunitatea locală, dar şi să abordez problemele la nivel global, semnalând derapajele şi întârzierea angajamentelor asumate de executiv. Astfel, la începutul acestei săptămâni am adresat o întrebare Ministrului Fondurilor Europene, Eugen Orlando TEODOROVICI, solicitând un punct de vedere cu privire la strategia adoptată de Domnia sa pentru accelerarea absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune. În acelaşi timp, am comunicat deplina mea disponibilitate și interesul pentru susţinerea oricărei modificări legislative, prin care băncile comerciale autorizate de BNR să funcţioneze pe teritoriul României, devin principalul instrument de analiză a proiectelor eligibile pentru finanţarea din fondurile europene. În majoritatea cazurilor, entităţile economice şi administraţiile aplicante au nevoie de cofinanţare, iar astfel s-ar putea reduce birocraţia şi timpul de reacţie pentru un proiect depus. Convergenţa criteriilor de eligibilitate şi selecţie a proiectelor cu criteriile de finanţare bancară ar degreva Agenţiile pentru Dezvoltare Regională (ADR), care împreună cu Autorităţile de Management (AM), se pot concentra exclusiv pe responsabilităţile ce decurg din evaluarea on-line centralizată, reglementarea, controlul şi supervizarea procesului de absorbţie, conform modelului de succes deja experimentat în Polonia” –se arată în interpelarea deputatului PDL Romeo Rădulescu către ministrul Fondurilor Europene.

MAGDA POPESCU