Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Romeo Rădulescu bagă zânzanie în tabăra liberală: „Eu ştiu că Dan Niţu vrea la judeţ, nu la primăria Râmnicului”

Deputatul vâlcean spune că va candida dacă vor fi alegeri parţiale

Deputatul vâlcean, Romeo Rădulescu, a reafirmat faptul că se va înscrie în cursa electorală în cazul în care la Râmnicu Vâlcea vor fi declanşate alegeri anticipate după o sentinţă definitivă în procesul de corupţie intentat de DNA împotriva lui Emilian Frâncu: „Nu e nicio noutate, voi candida la viitoarele alegeri pentru primăria Râmnicului, indiferent când vor fi acestea, acum sau la termen. Dacă vor fi parţiale şi voi câştiga, normal că îmi voi da demisia din funcţia de deputat. Eu trăiesc în acest municipiu şi aici vreau să fac treabă bună, nu vedeţi că nu se mai întâmplă nimic pozitiv după ce USL a câştigat alegerile? Nu voi avea probleme la nivelul central al partidului, suntem în opoziţie şi dacă vor fi 31 de depuţi în loc de 32 nu contează la mai nimic.” În ceea ce priveşte eventualii contracandidaţi, Rădulescu spune că nu l-ar deranja nici să se lupte cu senatorul PNL, Dan Niţu, deşi crede că acesta are altă opţiune: „Ar fi o luptă interesantă cu Dan Niţu, este un om pe care-l apreciez şi cu care am colaborat acum câţiva ani. Eu ştiu, însă, că Niţu este interesat de Consiliul Judeţean nu de Primăria Râmnicului. Nu am văzut nimic oficial dar eu aşa ştiam”. Deputatul vâlcean continuă să respingă ideea unei alianţe cu PSD sau PNL în Consiliul Local şi explică de ce crede că s-ar descurca cu numai cinci consilieri PDL: „Decizia va fi luată într-o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean dar eu voi vota să nu facem nicio alianţă, nici la Consiliul Local, nici la Consiliul Judeţean. La ce ne-ar folosi aşa ceva? Ei au câştigat alegerile, ei să conducă, ce dacă nu mai e USL? Şi staţi liniştiţi, dacă voi câştiga eventualele alegeri parţiale, mă voi descurca. Oamenii vor să se întâmple în oraş lucruri normale nu au nevoie de promisiuni pompoase”.

„De ce nu sunt schimbaţi administratorii de la SC Oltchim?”

Romeo Rădulescu crede că situaţia de la SC Oltchim tinde să devină una critică şi spune că deciziile administratorilor speciali nu au dus la redresarea societăţii: „Oltchimul este de 12 luni în procedură de insolvenţă. Am urmărit cu atenţie situaţia, s-a spus că societatea va avea o cifră de afaceri lunară de 50 milioane de euro. După un an s-au raportat 120 milioane de euro, adică 12 milioane euro pe lună. Dintre aceştia jumătate, 60 de milioane euro, au fost pierderi. Sunt 21 de directori, pierderile sunt normale. Fiecare cu maşină, fiecare cu un cabinet şi secretară. Ce rost au avut aceşti administratori? Care e eficienţa lor? Oamenii sunt neplătiţi de mai bine de trei luni şi administratorii încasează 50.000 de euro lunar. Sindicaliştii au tras multe semnale de alarmă, nimeni nu a făcut nimic. De ce nu sunt traşi la răspundere aceşti administratori speciali? Ştiu că ultima dată o delegaţie de la Sindicatul Liber s-a dus la Consiliul Judeţean pentru a cere explicaţii. E dreptul lor să o facă, au fost multe promisiuni din toate părţile şi realizări nu”.