Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Romeo Rădulescu a DEMISIONAT din PSD: Candidez independent!

Partidul alături de care am fost la locale a decis să îşi abandoneze echipa în favoarea intereselor personale ale câtorva membri. Este un act pe care nu l-am acceptat şi nici nu îl voi accepta vreodată. Sunt profund indignat şi revoltat de acţiunile din ultima vreme ale conducerii organizaţiei PSD Vâlcea, echipă tânără în care recunosc că am crezut la un moment dat. Din păcate, tinereţea în cazul acesta nu ţine loc de profesionalism şi integritate.

Sunt consecvent crezului meu de a lupta pentru interesele vâlcenilor, nu pentru a-mi pune la adăpost înţelegerile personale.

Jocurile făcute de şefia organizaţiei vâlcene a PSD nu doar că nu îmi fac onoare, dar cu siguranţă mă compromit! Am luat o decizie fermă pentru că sunt un om demn și cu simţul răspunderii.

Voi lupta pentru un nou mandat ca independent. Mi-am depus solicitarea de ieşire din grupul PSD din Camera deputaţilor, cât şi din organizaţia de la Vâlcea.

Sunt însă enorm de mulţi primari şi şefi de organizaţii social-democraţi de ale căror decentă și apreciere mă bucur. Şi asta pentru că dincolo de partid şi tendinţele de căpusare ale beneficiilor publice ale unora, există oameni integri, oneşti şi ambiţioşi!

Acum, obiectivul pe termen scurt este strângerea de semnături, aşa că îi invit pe toţi vâlcenii care cred în bun-simţ, educaţie şi corectitudine să mă susţină pentru un nou mandat.