SPERANŢĂ. Candidează pentru prima dată pentru un post de parlamentar în Colegiul Uninominal Senatorial Brezoi – Horezu, iar calităţile sale manageriale, implicarea şi devotamentul său sunt deja cunoscute de vâlceni. Este vorba de omul de afaceri Remus Daniel Niţu, care a demonstrat de când a început campania electorală că vrea şi poate să se implice în problemele judeţului Vâlcea şi în special în cele ale Colegiului Uninominal Brezoi – Horezu. În periplul său prin nordul judeţului, candidatul USL şi-a dat seama că principalele nemulţumiri ale vâlcenilor sunt legate de lipsa locurilor de muncă, infrastructură, agricultură şi sănătate. Remus Daniel Niţu este gata de luptă şi să se implice în Parlamentul României pentru a le facilita vieţile oamenilor şi a le oferi un trai mai bun, ţinând întotdeauna cont de părerile şi de doleanţele lor.
O campanie alături de oameni şi aproape de ei şi-a propus candidatul USL la Senatul României, Remus Daniel Niţu. El a hotărât ca în acest periplu prin Colegiul Uninominal Brezoi – Horezu să meargă prin fiecare localitate şi să afle problemele cu care se confruntă vâlcenii. În mare parte a şi reuşit, Dan Niţu fiind chiar zilele trecute să discute cu sute de susţinători din comunele Frânceşti, Bujoreni, Stoeneşti, Tomşani şi Buneşti. Astfel, candidatul USL a aflat doleanţele cetăţenilor şi s-a angajat, împreună cu administraţiile locale, să găsească soluţiile legale pentru a le rezolva. În comuna Frânceşti, reprezentantul USL, însoţit de deputatul Aurel Vlădoiu, a vizitat ferma de pui din localitate, una dintre cele mai mari din ţară, concluzia fiind că mediul de afaceri trebuie sprijinit prin legi corecte şi concrete. Cei doi candidaţi au luat la pas câteva sate din comună, ei aflând că lipsa locurilor de muncă este o mare problemă a oamenilor. „Frânceştiul este una dintre cele mai mari localităţi, ca număr de locuitori, din Vâlcea, e foarte aproape şi de Băbeni şi de Râmnicu Vâlcea şi merită să fie sprijinit pentru a se dezvolta. Crearea de locurile de muncă este o prioritate pentru USL şi cu siguranţă vom căuta soluţii şi pentru Frânceşti” – spune Dan Niţu. Totodată, candidaţii USL au fost asiguraţi de primarul din Frânceşi, Ion Troculescu, că se pot baza pe sprijinul său.
Primarul din Bujoreni, alături de Dan Niţu
Nici localitatea Bujoreni nu a fost ocolită de candidatul USL pentru Senat în Colegiul Uninominal Brezoi – Horezu, Remus Daniel Niţu. Avându-l alături pe primarul Alexandru Roşu, uselistul s-a întâlnit cu zeci de persoane din localitate, care au fost impresionate de modestia şi dorinţa de muncă a lui Dan Niţu. De asemenea, edilul din Bujoreni le-a spus oamenilor că, în viitorul mandat, el mizează pe ajutorul viitorului deputat Dan Niţu şi este convins că acesta nu-şi va uita promisiunile făcute în campania electorală. „Dan Niţu este un demn continuator al politicii duse de Emilian Frâncu şi sunt sigur că vom colabora la fel de bine. Avem toate pârghiile pentru a face împreună treabă bună la Bujoreni. USL are preşedintele Consiliului Judeţean, majoritatea în Consiliul Judeţean, un deputat care s-a luptat şi se va lupta în continuare pentru noi, domnul Cristian Buican, şi, din 9 decembrie, un senator cu mare putere de muncă şi idei excelente pentru localitate” – a precizat Alexandru Roşu.
Freddy Dumbravă: „Am nevoie de echipa Niţu-Vlădoiu în Parlament pentru dezvoltarea Stoeneştiului!”
La Stoenesti, Niţu a fost întâmpinat de unul dintre noii primari ai judeţului în urma alegerilor locale din vara acestui an, Gheorghe Dumbravă („Freddy”). „Îl cunosc de mult pe domnul Niţu şi pot garanta ca este un om de caracter. Împreună am fost la Ministerul Dezvoltării pentru extinderea reţelei de apă din satul Dobriceni şi am obţinut aprobarea. Am obţinut şi asfaltarea a doi kilometri de drum tot în satul Dobriceni. Dacă astăzi avem asfalt în acel sat e pentru că domnul Niţu ne-a ajutat şi sunt sigur că ne va ajuta şi de acum înainte”, a precizat primarul Stoeneştiului. Candidatul USL, Dan Niţu, a asistat şi la şedinţa Consiliului Local al comunei Stoeneşti fiind impresionat de calitatea dezbaterilor: „În Stoeneşti sunt oameni muncitori, care ştiu cât de greu se fac banii. Merită sprijiniţi şi îi voi ajuta din postura de parlamentar. Voi ţine în permanenţă legătura cu ei şi voi sprijini orice idee de dezvoltare a comunei”.
CLAUDIA STANCIU
Lasă un comentariu