Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto Vocea Valcii

RĂZBOIUL plângerilor penale, faza pe DNA

foto Vocea ValciiModa plângerilor penale pare să-i fi prins pe mai toţi politicienii vâlceni. După ce consilierii locali ai PNL le-au făcut plângeri penale prefectului şi subprefectului de Vâlcea, acum e rândul reprezentanţilor guvernului în Vâlcea să reacţioneze. Dumitru Cornoiu şi Aurora Gherghina sunt decişi să facă şi ei câte o plângere penală pentru hărţuire. Deocamdată, demersurile nu sunt făcute, însă Cornoiu şi Gherghina se gândesc din ce în ce mai serios la asta. În această ecuaţie a intrat şi secretarul Primăriei Râmnicu Vâlcea, care, se pare că, a intrat şi el în vizorul liberilor. Surse din politicul local dau ca sigură informaţia că urmează alte plângeri penale, de data aceasta din partea cealaltă. „Prefectul, subprefectul şi secretarul Primăriei Râmnicu Vâlcea vor face plângeri penale, acuzând presiunea asupra celor două instituţii”, a mai spus sursa.

Prefectul Dumitru Cornoiu nu a fost de găsit în aceste zile pentru a-şi expune punctul de vedere, însă am stat de vorbă cu subprefectul Aurora Gherghina, care ne-a spus că totul este posibil.

„Nu vreau să escaladez vreun conflict, însă iau în considerare şi această variantă. La supărare, oamenii spun multe. Iar consilierii locali PNL au fost foarte nervoşi în ultima perioadă. Nu am nici cel mai mic dubiu în privinţa documentelor pe care le-am semnat. Niciodată, în cariera mea nu mi-am permis să încalc legea”, ne-a declarat Aurora Gherghina.

Şi secretarul primăriei Râmnicu Vâlcea, Ion Didoiu este deschis la astfel de discuţii şi spune că de-abia aşteaptă să explice în faţa oamenilor legii deciziile pe care le-a luat. „Nu am de ce să mă apăr. Pe mine mă apară legea. În situaţia în care mi s-ar face o plângere penală, încă nu ştiu dacă s-a făcut şi pe numele meu, mă voi duce în faţa oamenilor legii şi s-ar putea să iasă alte lucruri. Nu ameninţ pe nimeni. Eu mi-am făcut doar meseria. NU fac politică şi nici nu am de gând”, susţine Ion Didoiu.

PNL duce scandalul din CL la DNA

Amintim că în data de 12 iunie a.c. plângerile consilierilor locali ai PNL pentru abuz în serviciu au fost înregistrate atât la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cât şi la DNA, Serviciul Teritorial Piteşti.

Cei doi reprezentanţi ai guvernului în teritoriu s-au ales cu plângeri penale, deoarece Instituţia prefectului Vâlcea a atacat din nou în Contenciosul Administrativ ultimele hotărâri ale Consiliului Local, care s-a întrunit luni, 8 iunie a.c.

Hotărârile vizau retragerea atribuţiilor de primar interimar lui Gigi Matei şi numirea lui Eduard Vîrlan primar interimar şi alegerea unui nou viceprimar. De asemenea, au fost revocate hotărârile luate în şedinţa extraordinară din 2 iunie.

Motivul pentru care juriştii prefecturii au decis atacarea, iar prefectul şi-a însuşit punctul de vederea, vizează faptul că un act care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice nu mai poate fi revocat.

Subprefectul Aurora Gherghina a intrat în vizorul liberalilor deoarece urmă hotărârea de atacarea în Contenciosul Administrativ a fost semnată de ea, prefectul Cornoiu aflându-se la Bucureşti, la o instruire cu toţi prefecţii din ţară.