Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Războiul orgoliilor pe tema regionalizării

DEZACORD. De câteva luni de zile, se discută intens despre o reorganizare teritorială pe care USL se grăbeşte să o facă anul acesta. Numai că, orgoliile politice ale baronilor locali pun piedici guvernanţilor, iar nici până la ora actuală nu se ştie cu exactitate care vor fi regiunile. În judeţul Vâlcea nu a avut loc până acum nicio dezbatere pe această temă. Abia zilele trecute, prefectul de Vâlcea, Mircea Nadolu, a organizat o întâlnire cu parlamentarii vâlceni, cu preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, şi cu primarul Râmnicului – Emilian Frâncu, pentru a cunoaşte variantele acestora în ceea ce priveşte regiunea unde se va încadra judeţul nostru. Evident, aşa cum era de aşteptat, părerile au fost împărţite, iar cei doi co-lideri ai USL, Ion Cîlea şi Cristian Buican, s-au plasat pe poziţii total opuse, ba chiar s-au şi contrat în anumite privinţe.

În perspectiva regionalizării, există în prezent trei variante luate în calcul pentru judeţul Vâlcea: una a lui Cîlea, una a lui Buican şi o alta a primarului Frâncu. Astfel, o primă variantă, idee ce le aparţine pesediştilor, este aceea ca judeţul Vâlcea să rămână în regiunea de dezvoltare Sud – Vest Oltenia, regiune creată încă din anul 1998 şi alcătuită din judeţele: Gorj, Dolj, Olt, Mehedinţi şi Vâlcea. Cea de-a doua variantă, a lui Buican, cuprinde judeţele: Sibiu, Vâlcea, Gorj, Hunedoara şi Alba. Ei bine, cea de-a treia variantă, a primarului Emilian Frâncu, se referă la reînfiinţarea unei regiuni istorice, care să cuprindă judeţele Vâlcea, Argeş şi Olt.

Ion Cîlea se luptă pe instituţii în Regiunea Sud-Vest Oltenia

Realist din fire, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, s-a arătat convins că lucrurile nu se vor schimba, iar judeţul Vâlcea va rămâne în regiunea Sud – Vest Oltenia, chiar dacă se vor face presiuni pentru altă variantă. El se bazează probabil şi pe spusele ministrului Administraţiei, Liviu Dragnea, cunoscându-se faptul că liderul PSD Vâlcea are o relaţie bună cu acesta. Problema, din punctul de vedere al social-democratului Cîlea, este de a păstra instituţii importante în judeţul nostru, iar pentru acest lucru el vrea să lupte chiar şi împotriva colegilor săi de partid. „Sigur, regionalizarea este absolut necesară. În proiect există acest sistem de organizare a regiunilor, dată fiind graba aceasta şi timpul de organizare foarte scurt, pe actualele regiuni de dezvoltare economică. Noi făcând parte din Regiunea de Dezvoltare Sud Vest Oltenia cred că, până la urmă, indiferent de intervenţii şi de propuneri pe această structură se va merge. Ca şi argumente eu aş aduce diferenţele istorice şi culturale. Dacă s-ar face un clasament al tuturor regiunilor, regiunea noastră este una mult rămasă în urmă care în această structură ar putea fi ajutată cu mai multe fonduri de la Uniunea Europeană. Avem o serie întreagă de proiecte implementate cu judeţele din această regiune, unele proiecte chiar cu toate judeţele de care cred că se va ţine seama în stabilirea structurii acestor regiuni. Din câte ştiu, Comisia Europeană a acceptat realizarea regionalizării pe structura zonelor de dezvoltare economice actuale. Regiunea va prelua atribuţii şi personal de la ministere, nu preia atribuţii şi personal de la judeţe. Consiliul Judeţean nu se desfiinţează, cu urmează să primească atribuţii în plus. În scurt timp vom prelua Direcţia de Sănătate, Ambulanţa, Agenţia de Protecţie a Mediului, Garda de Mediu, Administraţia Bazinală Olt. Preşedintele regiunii nu va fi ales prin votul popular, în prima etapă până în 2014, ci prin votul aleşilor locali judeţeni, urmând ca din 2014, preşedintele sau guvernatorul aşa cum se va numi să fie ales prin votul populaţiei. Eu nu sunt de acord cu desfiinţarea postului de prefect. Aşa cum este proiectul acum, va fi numai un prefect regional, iar judeţul va fi condus de un oficiu prefectural, coordonat de un subprefect. Judeţul nu va fi subordonat regiunii. Bătălia noastră va fi pe instituţiile care rămân. Nu ne pot lua nouă Direcţia Silvică, Administraţia Bazinală Olt, dar şi alte instituţii foarte importante” – a punctat preşedintele Ion Cîlea.

Buican: „Putem să ne urcăm într-un alt tren, nu în marfarul în care Vâlcea a mers până acum”

Pe de cealaltă parte, liderul PNL Vâlcea, Cristian Buican, insistă cu ideea ca Vâlcea să treacă de regiunea formată din judeţele Sibiu, Gorj, Hunedoara şi Alba. El susţine că astfel judeţul nostru va evolua şi vom primi mai mulţi bani de la Uniunea Europeană, în special pentru turism. El l-a contrat pe Ion Cîlea, susţinând, într-o manieră plastică, că până acum Vâlcea a mers într-un marfar şi tocmai de aceea trebuie să se urce într-un alt tren ce duce spre civilizaţie. „Mulţi spun că o regionalizare a României nu poate fi făcută fără o reorganizare administrativă în sensul de mărire a numărului unităţii administrativ teritoriale de bază, adică comuna şi oraşul pentru ca acestea să devină viabile din punct de vedere economic să se poată susţine din propriile taxe şi impozite şi desfiinţarea actualei structuri administrative judeţul. Este o chestiune aflată în dezbatere, care va trebui finalizată în noua Constituţie cu prevederi foarte clare. În ceea ce priveşte propunerile de regionalizare, număr de regiuni şi număr de judeţe în interiorul unei regiuni trebuie să avem în vedere aici obiectivele pentru care se creează regionalizarea. Dincolo de poziţii politice sau personale, noi trebuie să discutăm. Anumiţi politicieni au o poziţie la anumite propuneri, doar de dragul de a se opune liderului care a făcut acea propunere. Domnul Cîlea spunea că regionalizarea era unul dintre obiectivele PSD-ului, înainte ca USL să vină la guvernare. Eu nu cred! Dacă era aşa, atunci nu combăteam regionalizarea propusă de colegii noştri de la PDL, care a fost o propunere făcută pe picior înainte de modificarea Constituţiei. Eu am făcut o propunere pentru a arăta că putem să vedem dezvoltarea judeţului nostru şi altfel. Putem să ne urcăm într-un alt tren, nu în marfarul în care judeţul Vâlcea a mers până acum… Trebuie să depăşim hotarul Carpaţilor şi să intrăm cu adevărat în lumea civilizată, în lumea atractivă din punctul de vedere al investitorilor, să depăşim stadiul de marfar şi să ne urcăm într-un tren adevărat pentru a prinde din urmă celelalte regiuni” – a spus deputatul liberal Cristian Buican.

Frâncu vrea o regiune formată din trei judeţe

Primarul Emilian Frâncu, chiar dacă este liberal, nu împărtăşeşte aceleaşi opinii ca şi colegul său Buican, el considerând că Vâlcea trebuie să formeze o regiune istorică cu Argeş şi Olt, cu toate că şi el crede că apropierea faţă de zona Transilvaniei are numeroase avantaje. Mai mult decât atât, edilul municipiului Rm. Vâlcea s-a declarat adeptul regionalizării în trei trepte: introducerea termenului în proiectul noii Constituţii, co-existenţa judeţelor cu regiunile, regiunile preluând doar absorbţia fondurilor europene, păstrându-se judeţele, iar după 3-5 ani, când lucrurile încep să intre pe un făgaş normal, atunci să apară regiunile ca structuri absolut autonome. „Mai este o variantă de regiune pe care deocamdată nu am luat-o în calcul şi, anume regiunea istorică Vâlcea, Argeş, Olt, cea care a existat până în 1968. Aceea regiune, din punctul meu de vedere nu prezintă aceleaşi avantaje ca varianta nouă cu Hunedoara, Alba, Sibiu şi Gorj. În urmă cu doi ani, când s-a mai discutat problema regionalizării s-a luat în discuţie să existe totuşi mai multe regiuni 13-15, pentru că o regiune cu cinci judeţe este totuşi greu de armonizat, iar distanţa de la un judeţ până la eventuala capitală a unei regiuni poate să fie foarte mare şi nu se câştigă nimic făcând regionalizarea. Faţă de cele două variante, eu optez pentru apropierea faţă de zona Transilvania – Sibiu, Alba, Hunedoara şi legătura cu Gorjul care este firească. Dacă sunt cinci judeţele alipite, eu cred că vor exista zone defavorizate în cadrul regiunilor. Dacă vor fi regiuni formate din trei judeţe şi eu spre această variantă optez, atunci dezvoltarea va fi mult mai echilibrată” – a spus primarul Emilian Frâncu.

Pedelistul Romeo Rădulescu, în aceeaşi echipă cu PSD

Surprinzător sau nu, de data aceasta, deputatul PDL Romeo Rădulescu a făcut front comun cu social-democraţii, susţinând că dacă Vâlcea se va alătura zonei Transilvaniei vor veni din ce în ce mai puţine fonduri de la UE. În schimb, varianta pe Sud-Vest Oltenia este deja agreată de Comisia Europeană şi funcţionează de câţiva ani buni. „Dacă vom merge pe varianta cu Sibiu – Alba – Gorj,  suntem complet dezavantajaţi, în sensul că vom primi între 15-30 fonduri mai puţine de la Uniunea Europeană. Sumele se repartizează în funcţie de gradul de dezvoltare al zonei. Cu cât suntem într-o zonă mai dezvoltată, vom primi mai puţini bani, dacă suntem într-o zonă mai săracă, cum este Sud Vest Oltenia, vom primi mai mulţi bani. Dacă nu se realizează şi o reorganizare administrativă, respectiv comasarea comunelor până în 5.000 de locuitori, degeaba vom face această regionalizare. Varianta pe Sud-Vest Oltenia este deja agreată de Comisia Europeană şi funcţionează departamentele exact cum trebuie. Dacă mergem pe varianta cu Gorj, Dolj, Olt, Mehedinţi vom primi 100% mai mulţi bani, mai ales că dintre toate aceste judeţe noi stăm cel mai bine din punctul de vedere al forţei de muncă” – a conchis deputatul PDL Romeo Rădulescu.

CLAUDIA STANCIU