Curtea Constituţională a decis deja că hotărârea senatorilor în cazul lui Dan Şova este neconstituţională, drept pentru care Senatul este obligat să reia procedura de vot. În acest sens, PSD are deja pregătită o strategie pentru a-l face scăpat pe Şova. În primul rând, pesediştii nu se vor mai opune reluării votului, pentru a nu li se mai reproşa că nu respectă deciziile Curții Constituționale. Mai apoi, pentru a evita speculaţiile, senatorii de la Putere vor să voteze în cabine de vot. În acest fel, chiar că vor fi feriţi de camerele de luat vederi. Practic, PSD va evita un scandal precum cel precedent, când presa a filmat votul și i-a scos în față de senatorii care l-au salvat pe Dan Șova.
Lasă un comentariu